Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Cum comentează ministrul de Interne "înmulțirea" accidentelor cu implicarea polițiștilor

4 sep. 2023,, 18:15   Societate
2988 0

„Este o problemă sistemică. Eu personal o să dispun ca persoanele implicate în accidente să fie sancționate pe nivelul comiterii infracțiunii. N-o să am niciun fel de toleranță la astfel de angajați”.

În așa mod sună declarația ministrului afacerilor Interne, Adrian Efros în urma accidentelor rutiere provocate de polițiști beți.

Potrivit șefului MAI, vor fi înăsprite sancțiunile în privința angajaților implicați în asemenea situații, transmite Noi.md cu referire la realitatea.md.

„Eu am desfășurat deja săptămîna trecută o ședință cu persoane din cadrul INSP și IGP la nivel de conducere, în care am trasat sarcini concrete privind combaterea și descurajarea întrebuințării băuturilor spirtoase nu doar la angajații MAI, dar tuturor persoanelor care dețin permis de conducere. Vom înăspri sancțiunile, vom trasa și alte sarcini, deoarece situația impune și vom fi foarte rigiți, tranșanți cu persoanele care admit astfel de situații”, a declarat Adrian Efros.

Potrivit Ministrului afacerilor Interne, de la începutul anului 2023 au fost înregistrate 200 de accidente cu implicarea polițistilor.


Amintim că, în ultima săptămîna au fost înregistrate cel puțin trei accidente produse de polițiști aflați în stare de ebrietate.

La data de 28 august, o polițistă de 22 ani, aflată în stare de ebrietate, a provocat un accident soldat cu decesul unei tinere mame. În urma impactului, două minore au fost transportate la spital.

Pe data de 1 septembrie, la Florești un polițist în vîrstă de 34 de ani, cu o alcoolemie de 1,16 mg/l, în uniformă și la volanul unui Logan, s-a izbit într-un copac. Potrivit IGP angajatul IP Florești urmează să fie sancționat prin concediere.

Duminică, pe data de 3 septembrie, un polițist din cadrul IP Taraclia, aflat în stare de ebrietate la volanul unui automobil de model a tamponat o persoană pe trecerea de pietoni. IGP spune că imediat după impact a fost dispusă o anchetă de serviciu, angajatul fiind suspendat din funcție pe perioada anchetei.

4
1
1
2
11

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?