Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Contracte dubioase la Serviciul Vamal: Încălcările depistate de Talmazan

22 sep. 2021,, 13:14   Societate
2667 0

Noul șef al Serviciului Vamal, Igor Talmazan, ar fi luat la puricat mai multe contracte semnate de către fosta conducere a instituției cu agenții economici, iar în urma acțiunilor ar fi depistat un șir de încălcări.

Talmazan ar fi dispus ca majoritatea contractelor să fie anulate, iar obiectele contractuale să fie scoase la licitație. Totodată, ar urma să sesizeze și organele de drept în legătură cu aceste încălcări,, transmite Noi.md cu referire la Deschide.md.

Sursele noastre din cadrul Serviciului Vamal ne-au comunicat că este vorba despre contractele de locațiune a încăperilor și terenurilor date în arendă de către Serviciul Vamal unor agenți economici, cum ar fi brokeri vamali, asiguratori, dar și instituții comerciale și de alimentație publică.

În urma controalelor s-a constatat că toate contractele au fost încheiate prin negociere directă fără procedura de licitație. Mai mult decît atît, s-au depistat terenuri cu suprafețe de mii de metri pătrați care au fost transmise către DFM „Dufremol SRL” pentru un termen de 25 de ani la prețuri derizorii.

Astfel, șeful Serviciului Vamal, Igor Talmazan, ar fi dispus ca la sfîrșitul acestui an, cînd expiră termenul la majoritatea contractelor, cele enumerate mai sus să fie anulate, iar bunurile imobile să fie scoase la licitație publică.


Totodată, s-a solicitat examinarea legalității încheierii mai multor contracte care au fost încheiate direct pe un termen de 25 de ani.

Aceleași surse au ținut să menționeze că, în baza unor informații operative, s-ar fi stabilit că pentru arenda unei încăperi în terminalele vamale, pe lîngă taxa oficială din contract, agenții economici ar fi achitat taxe neoficiale unor persoane cu funcții de conducere din cadrul Serviciului Vamal pentru obținerea unei astfel de încăperi fără procedura de licitație.

Amintim că DFM „Dufremol SRL” este o companie care anterior a aparținut familiei Șor. Pînă în 2018 se declara cel mai mare operator de magazine Duty Free din Moldova (12 unități), iar în iunie 2019 a ajuns în proprietatea și gestiunea bulgarului Todorov Marko Stefanov.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?