Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4042

Cîte cazuri de gripă au fost înregistrate în țară, în ultimele patru luni

10 ian. 2019,, 15:10   Societate
3070 0

La momentul actual, în Republica Moldova, situația epidemiologică prin gripă este mai jos de pragul epidemic, conform Ministerului Sănătății.

Conform datelor parvenite din teritoriile administrative în săptămîna 31 decembrie 2018 - 6 ianuarie 2019, morbiditatea prin infecții acute ale căilor respiratorii superioare a constituit 175,22 (la 100 mii populație), fiind mai jos de pragul epidemic, cu o descreștere cu 7,8% în comparație cu săptămîna precedentă.

În săptămîna menționată au fost înregistrate 35 cazuri de gripă sezonieră, inclusiv 14 confirmate de laborator. În această perioadă au fost înregistrate 6.222 cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) și 503 cazuri de infecții respiratorii acute severe (SARI).

Subliniem că, Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale supraveghează situația epidemiologică și recomandă populaţiei întreprinderea tuturor măsurilor de profilaxie și respectarea regulilor de igienă:

• adresarea la medic la apariţia primelor simptome de boală compatibile cu gripa, infecții respiratorii acute și severe


• evitarea contactului bolnavilor cu persoanele cu risc sporit de infectare și anume: femeile gravide, persoanele imuno-compromise, bolnavii cu afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni cronice ale aparatului respirator, diabet zaharat, obezitate etc.;

• folosirea măştilor de protecţie de către personalul medical și la domiciliu care asistă bolnavii (inclusiv cei care recoltează probe);

• igiena personală, inclusiv igiena mîinilor;

• acoperirea gurii şi a nasului cu şerveţele de unică folosinţă în timpul tusei şi strănutului;

• evitarea aglomeraţiilor (spectacole, transport în comun, competiţii sportive, congrese, conferinţe) de către persoanele cu risc crescut în timpul episodului epidemic

În perioada de monitorizare, 1 octombrie 2018 – 6 ianuarie 2019, în republică au fost înregistrate 83 cazuri gripă, circa 100 de mii cazuri de infecții respiratorii acute și 5.874 de cazuri de infecții respiratorii severe.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?