Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4045

Chiar și astăzi, moldovenii pot cere urna de vot mobilă

1 noi. 2020,, 10:28   Societate
2226 0

Cetățeanul cu drept de vot care, din motive întemeiate, nu se poate deplasa pînă la secția de votare în ziua alegerilor, are dreptul să solicite urna de vot mobilă.

Pentru a putea vota, doritorii trebuie să anunțe birourile electorale inclusiv în ziua scrutinului, dar nu mai tîrziu de ora 15:00 și să prezinte certificatul medical. Sunt scutiți de această obligațiune persoanele suspecte sau infectate cu COVID-19, transmite jurnaltv.md.

Echipa mobilă se va deplasa mai întîi la persoanele în etate, cele cu dizabilităţi locomotorii, persoanele care din motive de sănătate sau alte motive temeinice nu pot să se prezinte personal la secţia de votare şi apoi la cei care se află în regim de autoizolare. Cererile privind votarea la locul aflării se depun personal de către alegătorii solicitanţi sau prin intermediul unui membru al familiei. În cazul în care solicitantul nu are rude prin apropriere, el poate cere ajutorul asistentului social. Solicitările privind votarea la locul aflării din partea persoanelor cu dizabilități de vedere pot fi făcute, inclusiv în formă verbală. Potrivit CEC, urna mobilă este pusă doar la dispoziţia alegătorilor incluşi în lista de bază, întocmită de biroul electoral al secţiei de votare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?