X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Ce modificări se propun la Programul "Prima Casă"

23 feb. 2020,, 15:45   Societate
3064 0

Contribuția inițială mai mică, plafonul de vîrstă majorat și extinderea listei potențialilor beneficiari. sînt cîteva dintre modificările pe care vrea să le implementeze Guvernul în cadrul Programului „Prima Casă”.

Un proiect de lege în acest sens, elaborat de Ministerul Finanțelor, a fost supus consultărilor publice, potrivit agora.md.

Așadar, se propune micșorarea cotei participației proprii inițiale de la 10% la 5%. Altfel spus, dacă proiectul va fi aprobat, beneficiarii vor putea achita din start doar 5% din valoarea locuinței.

Totodată, proiectul prevede majorarea vîrstei solicitanților care pot accesa credite în cadrul programului de la 45 la 50 de ani.

Mai mult, se propune extinderea categoriilor de beneficiari. Mai exact, vor putea beneficia de compensații prin intermediul „Prima Casă” și persoanele care au accesat un credit ipotecar pînă la lansarea programului.


În nota informativă a proiectului se menționează că ușurarea accesului persoanelor fizice la procurarea unei locuințe „va determina reducerea migrației și menținerea forței de muncă, reducerea fenomenului economiei tenebre prin creșterea ratei de angajări oficiale în economia națională și transparentizarea salarizării”.

Potrivit ultimelor date prezentate de Ministerul Finanțelor, de la lansarea programului, în martie 2018, și pînă în prezent, au fost procurate 4.019 locuințe prin intermediul Programului „Prima Casă”. Suma totală a creditelor acordate de băncile comerciale este de două miliarde de lei, în timp ce suma totală a garanțiilor active constituie un miliard de lei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?