Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Avocatul lui Stoianoglo: «O altă sentință decît cea de achitare nu poate fi»

28 feb. 06:00   Societate
4697 0

Miercuri, 28 februarie, la Judecătoria Chișinău cu sediul la Buiucani, urmează să aibă loc ședința, la care magistrații vor pronunța decizia în privința fostului procuror general, Alexandru Stoianoglo. Unul dintre avocații acestuia, Vasile Gafton, a declarat pentru Noi.md la ce decizie a magistraților se așteaptă.

Partea acuzării cere 8 ani de închisoare cu executare pentru fostul procuror general pe un dosar, în care este acuzat de depășirea atribuțiilor de serviciu.

Mai exact, Alexandr Stoianoglo este învinuit că la începutul anului 2020, fiind la curent cu faptul că un procuror are statut de învinuit pe o cauză penală, totuși a emis ordinul prin care acesta a fost eliberat din funcția de procuror. Or, astfel a dispus achitarea deplină a tuturor plăților pentru acel procuror. Asta în condițiile în care, legea prevede că, dacă la eliberarea din funcție a procurorului, în privința acestuia există o urmărire penală, atunci lui i se suspendă plata îndemnizațiilor pînă la soluționarea cauzei. Unul dintre avocații lui Stoianoglo, Vasile Gafton, a declarat pentru Noi.md că acuzațiile aduse nu sînt susținute de nicio probă, pentru că acestea pur și simplu nu există.

«Nu există nicio dovadă că el ar fi săvîrșit infracțiunea, care îi este incriminată. Despre ce fel de depășire a atribuțiilor de serviciu poate fi vorba, dacă în obligațiunile lui de serviciu intra semnarea unor astfel de ordine, dispoziții. Depășirea are loc atunci, cînd faci o acțiune, care iese din limita atribuțiilor de serviciu, acordate prin lege. Or, anumeIar conform legii, el avea astfel de atribuții. S-a făcut o anchetă de serviciu și s-a emis un alt ordin, prin care s-a modificat parțial primul ordin și s-a obligat persoana respectivă să restituie banii».

Mai mult, în opinia apărătorului, ritmul alert al acțiunileor procurorilor în privința lui Alexandr Stoianoglo, începînd cu data de 5 octombrie 2021, cu încălcarea măsurilor procedurale, denotă clar că dosarul este o comandă politică.


«Dosarul a fost și rămîne o comandă politică. Dacă luăm evenimentele, care s-au desfășurat din data de 5 octombrie, atunci vedem că într-un timp-record au fost pornite 5 dosare penale, au fost emise acte procedurale pe cel puțin 40-50 de foi într-o oră și ceva, cînd procurorul avea la dispoziție 30 de zile pentru a verifica sesizarea depusă în privința lui Stoianoglo. Cine pornește în acest mod dosare? Este clar că este un dosar politic, scopul fiind înlăturarea lui Stoianoglo din funcția de procuror general».

În opinia lui Vasile Gafton, miercuri, în privința lui Alexandr Stoianoglo trebuie să fie pronunțată o decizie de achitare, or, potrivit avocatului, acest fapt va demonstra că în Republica Moldova mai există judecători care au coloană verteberală.

«Nu au judecătorii nicio probă ca să pronunțe o sentință de condamnare. Nu există astfel de probe. Totuși sperăm că miercuri se va demonstra că sîntem o societate civilizată, și nu o societate de canibali. Sperăm că în Moldova mai sînt judecători, care au coloană vertebrală, pentru că, pînă la urmă, răspunderea o poartă anume ei, judecătorii. Sîntem siguri că va fi o sentință de achitare, pentru că, reieșind din materialele cauzei penale și din ceea ce s-a examinat în cadrul ședinței judecătorești, altă soluție nici nu poate fi. Nimeni nu poate să înțeleagă starea de spirit a fostului procuror general decît, dacă s-ar afla în pielea lui. Așteaptă.».

Ședința ar urma să înceapă miercuri la ora 13.00. Contactată de Noi.md pentru a oferi vreo reacție vizavi de declarațiile avocatului Vasile Gafton, ofițerul de presă al Procuraturii Generale, Violina Moraru, a spus că instituția nu va le va comenta.

Amintim că Alexandr Stoianoglo a fost suspendat din funcția de procuror general, fiind acuzat de îmbogățire ilicită. În data de 5 octombrie 2021, el a fost reținut chiar la sediul Procuraturii Generale. Stoianoglo pledează nevinovat.

Pe 26 septembrie 2023, președinta Maia Sandu a semnat un decret cu privire la eliberarea lui Alexandr Stoianoglo din funcția de procuror general.

33
1
1
2
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?