Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Auditul conformității privind gestionarea patrimoniului public, audiat public

13 oct. 2022,, 10:30   Societate
1786 0

Comisia de control al finanțelor publice a audiat public Raportul auditului conformității privind gestionarea patrimoniului public de către Întreprinderea de Stat „Administrația de Stat a Drumurilor” în anul 2020, aprobat prin Hotărîrea Curții de Conturi la 26 noiembrie 2021. Curtea de Conturi a concluzionat că sistemul de administrare a patrimoniului public de către Întreprinderea de Stat „Administrația de Stat a Drumurilor” este unul deficitar și necesită o reformatare complexă.

Auditul a constatat un cumul de cauze aferente carențelor identificate în managementul gestionării patrimoniului public, absența şi irelevanța unui sistem cuprinzător de reguli şi proceduri care reprezintă interdependența dintre cauză şi efect pentru disfuncționalitățile instituționale atestate.

Astfel, Curtea de Conturi în Raportul menționat a constatat că în perioada auditată unele activități, tranzacții financiare și evenimente economice, realizate de Întreprinderea de Stat „Administrația de Stat a Drumurilor”, nu au respectat reglementările normative aplicabile.

Se menționează că neplanificarea și neexecutarea concludentă a veniturilor provenite din resursele financiare bugetare nu au contribuit la realizarea deplină a obiectivului de gestionare eficientă a fondului rutier în dezvoltarea drumurilor publice naționale.

Angajarea cheltuielilor neregulamentare în lipsa resurselor financiare prevăzute în programele de finanțare a lucrărilor rutiere, nerespectarea procedurilor la achizițiile de mărfuri, lucrări și servicii nu au asigurat conformitatea utilizării banului public.


Neefectuarea exhaustivă a inventarierii drumurilor publice naționale, terenurilor aferente și investițiilor în acestea, netransmiterea corespunzătoare a unor drumuri locale, terenuri și investiții, precum și gestionarea contrar spiritului de prudență și bună administrare a unor bunuri denotă un nivel redus de responsabilitate a managementului instituțional privind implementarea politicii statului în domeniul întreținerii și dezvoltării drumurilor.

Comisia de control al finanțelor publice a punctat importanța implementării recomandărilor înaintate de către auditori, pentru a asigura conformitatea, eficiența și controlul utilizării banului public destinat întreținerii și modernizării infrastructurii rutiere.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?