X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 505

Au schimbat pungile din plastic pe cele eco. Master class-uri pentru elevii din nordul R. Moldova

3 iun. 2022,, 21:30   Societate
2425 0

Mai mulți elevi din nordul Republicii Moldova, dar și din Chișinău, au împărțit sacoșe eco în schimbul pungilor din plastic. Acțiunea a avut loc în centrul orașului Fălești și are drept scop promovarea unui mediu non-toxic. Evenimentul a fost organizat grație proiectului „Comunicare strategică și sprijin pentru mass-media în RM”, susținut de Uniunea Europeană.

Gazda evenimentului au fost elevii Liceului Teoretic „Ion Creangă” din Fălești, care sînt și membrii Euro Clubului din localitate. Aceștia au îndemnat societatea să renunțe la pachetele din plastic, extrem de nocive pentru mediu.

„A fost un eveniment care a avut drept scop promovarea educației ecologice în localitatea noastră, în orașul Fălești. Cel mai important aspect a fost să înlocuim sacoșele din plastic cu niște torbe ecologice astfel să promovăm ecologia și să diminuăm impactul sacoșelor din plastic”, a declarat Nadejda Cogut, elevă, Liceul Teoretic „Ion Creangă”, or. Fălești.

„Copiii, membrii EuroClubului sînt foarte entuziasmați de astfel de activități care au un mare impact pentru că ei se învață a ocroti mediul, se învață a se gîndi la sănătatea lor și a celor din jur”, a adăugat Ludmila Scobioală, coordonatoare EUROCLUB, LT „Ion Creangă”, or. Fălești.


Locuitorii orașului au apreciat inițiativa tinerilor voluntari.

„Este o acțiune salutabilă și binevenită pentru că într-adevăr, cel mai bine e să trăim într-un mediu sănătos.”

„Au făcut un lucru bun pentru lume, pentru ecologie.”

„Întotdeauna am fost împotriva acestor pachete. Mereu rog să nu mi le dea, am o casă plină cu aceste pachete, nu știu deja ce să fac cu ele.”

Grație Tinerilor Ambasadori Europeni, gazda evenimentului, împreună cu alți elevi din Republica Moldova au aflat mai multe informații despre Uniunea Europeană. Aceștia au avut parte și de un quiz interactiv.

„Quiz-ul a fost într-un format mai modern. Tinerii au trebuit să se conecteze prin telefon și puteau să aleagă variantele de răspuns. Tema a fost cunoștințele generale despre Uniunea Europeană, dar și niște cunoștințe despre mediul înconjurător sau diferite politice ale UE în privința la mediul înconjurător”, a spus Daniel Bîzdîga, coordonator al Inițiativei Tinerilor Ambasadori Europeni în RM.

„A fost o activitate foarte interesantă, învățăm despre Uniunea Europeană, despre cum să protejăm mediul și este foarte important acest lucru deoarece toate schimbările încep de la copii, de la noi. Am participat la un quiz despre Uniunea Europeană, unele întrebări au fost mai grele, altele mai ușoare”, a menționat Cătălin Tătaru, elev, Liceul Teoretic „Grătiești”, mun. Chișinău.

Totodată, tinerii din Fălești au participat la cîteva master class-uri, precum reciclarea hainelor, dar și utilizarea hîrtiei reciclabile în producerea bricheților.

„Această idee ne-a venit în perioade de toamnă, atunci cînd am participat la un proiect cu ajutorul partenerilor noștri AEER. Am luat un aparat, o presă de confecționat peleți. Am pus în fiecare clasă am pus coșuri de gunoi pentru maculatură, iar la sfîrșitul fiecărei săptămîni strîngeam coșurile și ne adunam pentru a confecționa peleți. În perioada rece a anului donam acei peleți bătrînilor pentru ai ajuta să aprindă focul în sobe”, a spus Adrian Galbur, elev, Liceul Teoretic „Grătiești”, mun. Chișinău.

Activitățile au loc în cadrul campaniei Săptămîna Verde Europeană 2022, sub genericul „Pactul Verde European – Să trecem la Fapte! ”

„Am fost plăcut surprinsă să constat că nivelul de informare și educație în ceea ce privește mediul sănătos de viață și protejarea mediului este destul de ridicat la Fălești. De fapt, aici există o comunitate suficient de puternică așa încît să poată influența și ceilalți membri ai comunității pentru protecția mediului și de ce nu tranziția către o economie verde”, a declarat Raluca Costache, Lider de echipă, proiectul UE „Comunicare strategică și sprijin pentru mass-media în RM”.

„Cele 30 de unități, mă refer la rețeaua de centre de informare și euro cluburi sînt multiplicatori ai mesajului Uniunii Europene în R. Moldova. Ne referim la faptul că ele transmit în teren și vorbesc cetățenilor despre contribuția UE la modernizarea și îmbunătățirea condițiilor de viață în RM, vorbesc în particular despre proiectele care sînt realizate în raioane și regiuni”, a conchis Ghenadie Cojocaru, coordonatorul de rețea a Centrelor de Informare UE și a Euro Cluburilor din RM

În perioada 30 mai – 5 iunie 2022, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova marchează Săptămîna Verde Europeană. Campania se va încheia cu marcarea Zilei Mondiale a Mediului, sărbătorită anual pe 5 iunie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?