Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4017

Atenție la vopseaua pentru ouăle de Paști: Unele articole sînt bombe toxice

20 apr. 2022,, 16:45   Societate
2192 0

Atenție la vopseaua pentru ouăle de Paști. Unele articole sînt adevărate bombe toxice cancerigene. Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (ANPCSP) îndeamnă cumpărătorii să citească cu atenție etichetele și să fie atenți la compușii chimici, transmite tv8.md.

„Vopseaua de ouă pentru Paște are mai multe chimicale cancerigene ca niciodată și este foarte toxică”, avertizează specialiștii din cadrul ANPCSP, care-i îndeamnă pe oameni să procure vopseaua doar din magazinele și spațiile comerciale autorizate.

Atunci cînd procurați vopseaua pentru ouă, păzea! Citiți cu atenție eticheta și renunțați la produs dacă găsiți în componență următorii compuși chimici:

E102 - tartrazina - cu un puternic efect cancerigen, în special la nivelul glandei tiroide.

E 211 – benzoat de sodiu – poate produce iritație gastrică, anorexie, vomă, afectarea ficatului și a rinichilor.


E 122 – azorubina – în combinație cu benzoații favorizează hiperactivitatea la copii.

E 133 – albastru briliant FCF – unele persoane acuză reacții alergice.

Totodată, specialiștii ANPCSP menționează că, în mare parte, vînzătorii nu știu ce fel de E-uri se găsesc în vopseaua de ouă, dar nici cumpărători nu reprezintă un mare interes față de etichetă.

Pentru siguranță, cumpărătorul va consulta eticheta, care trebuie să fie în limba de stat, de asemenea, va cere bonul fiscal de la vînzător.

„sînt unii oameni care cumpără același tip de vopsea de multă vreme și merg pe încredere. Nu contează neapărat ce conține, ci dacă face treabă bună cînd e vorba de culoare. Ceea ce este important este să cumpărăm vopsea de ouă, dar să nu cumpărăm vopsea tipografică sau vopsea de mașină. Dacă pe eticheta nu se regăsește informația cu privire la vopseaua respectivă, mai bine nu îl cumpărăm”, atenționează ANPCSP.

În acest context, consumatorii sînt rugați să sesizeze Agenția în cazul în care depistează pe piață comercializarea produselor neconforme.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?