X 
Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

ANI: Un primar poate rămîne fără mandat

17 apr. 16:15   Societate
3013 0

Procedura de control a Autorității Naționale de Integritate (ANI), în privința unui primar și membrilor familiei sale, a stabilit o avere cu caracter nejustificat în mărime de 802 692 lei, notează Noi.md.

Averea, potrivit ANI, este rezultată din diferența substanțială între averea dobîndită, veniturile obținute și cheltuielile suportate pentru anii 2019 - 2022.

Inspectorul de integritate va transmite cauza în instanța de judecată spre examinare în vederea dispunerii confiscării averii nejustificate în mărimea diferenței substanțiale constatate.

"Din data rămînerii definitive și irevocabile a hotărîrii judecătorești prin care se confirmă existența averii nejustificate sau din data rămînerii definitive a actului de constatare, primarului îi va fi încetat mandatul.

Acesta va fi decăzut din dreptul de a exercita o funcție publică și de demnitate publică, inclusiv mandatul de primar, pe o perioadă de 3 ani, cu înscrierea în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa anumite funcții", precizează ANI.


Persoana vizată are dreptul de a contesta actul de constatare, care, la moment, nu este definitiv.

12
1
1
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?