X 
Transnistria stiri: 1435
Preşedintele stiri: 4036

Ambasadorul SUA în Republica Moldova, în vizită la ANSA

4 oct. 2019,, 12:00   Societate
2008 0

La sediul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a avut loc o întrevedere a conducerii instituției, directorul general adjunct, Ela Malai cu Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chișinău, Dereck J. Hogan.

Potrivit instituției, întrevederea s-a axat pe discuții privind facilitarea relațiilor comerciale dintre cele două state și consolidarea relațiilor bilaterale conform domeniilor de competență.

În cadrul întrevederii, Ela Malai a informat partea americană despre activitatea Agenției pe toate segmentele de competență ce îi revin: fitosanitar, sanitar-veterinar, siguranța alimentelor de origine animală și non-animală, controlul siguranței și calității produselor vitivinicole, alcoolului etilic, berii și produselor alcoolice, protecția consumatorilor și cel al siguranței ocupaționale.

De asemenea, Ambasadorul s-a interesat despre procedura de efectuare a controalelor oficiale, precum și cadrul legal al acestora.

„Părțile au discutat despre necesitatea inițierii discuțiilor cu autoritățile competente americane privind legislația națională ce se referă la importul produselor de origine animală și non-animală din Statele Unite ale Americii”, se arată într-un comunicat de presă.


Pe finalul întrevederii, conducerea ANSA și-a exprimat deschiderea față de consolidarea dialogului și schimbul comercial moldo-american, schimbul de experiență dintre ANSA și instituțiile competente din SUA.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?