X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Ambasadorul al Moldovei în Japonia a adus un omagiu victimelor atacului nuclear la Hiroshima

6 aug. 2023,, 20:15   Societate
2113 0

Ambasadorul al Moldovei în Japonia Dumitru Socolan, alături de alți diplomați străini, a adus un omagiu victimelor atacului nuclear din 6 august 1945 de la Hiroshima, în care și-au pierdut viața, conform estimărilor, peste 100 de mii de oameni.

Programul acțiunilor de comemorare a inclus vizitarea Memorialului Păcii și depunerea de flori drept omagii victimelor, culminînd astăzi cu o ceremonie solemnă, cu participarea oficialilor de rang înalt, inclusiv premierul nipon, Fumio Kishida, diplomați străini, autorități locale şi supraviețuitori ai tragicului eveniment.

Pe 6 august 1945, pentru prima data în istoria omenirii a fost lansată o bombă nucleară, aceasta fiind folosită împotriva orașului Hiroshima. Pe lîngă cei care și-au pierdut viața imediat după explozie, un număr mare de persoane a avut de suferit ulterior, ca urmare a efectelor radiației, iar orașul a fost practic distrus de unda exploziei.

Luînd în considerare efectele devastatoare ale folosirii armelor nucleare asupra oamenilor și mediului, Republica Moldova, alături de majoritatea statelor lumii, a pledat dintotdeauna pentru neproliferarea nucleară și denuclearizare în marja tratatelor internaționale la care este parte, dar și în cadrul forumurilor și conferințelor internaționale. De asemenea, în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, țara noastră a atras atenția de mai multe ori asupra neadmiterii atacurilor asupra obiectivelor nucleare și la necesitatea respectării dreptului internațional, angajamentelor asumate în cadrul ONU, inclusiv în cadrul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică.

2
0
0
0
7

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?