Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Air Moldova, obligată să întoarcă banii pasagerilor ale căror zboruri au fost anulate

29 apr. 2023,, 14:00   Societate
3500 0

Autoritatea Aeronautică Civilă anunță rezultatele controlului de stat inopinat efectuat la compania aeriană Air Moldova.

În rezultat, s-a constatat că Air Moldova a admis mai multe încălcări privind rambursarea mijloacelor bănești în contextul zborurilor anulate.

Astfel, Air Moldova a fost sancționată pentru utilizarea de practici comerciale înșelătoare în baza art. 344 alin. (3) lit. d) din Cod Contravențional.

„AAC a emis următoarea prescripție: Air Moldova S.R.L. va rambursa în termen de 7 (șapte) zile întregul cost al biletelor, tuturor pasagerilor solicitanți, afectați de anularea zborurilor în perioada 21-25 aprilie 2023 – pînă la data limită de 02 mai 2023. Subsecvent, operatorul aerian vizat va prezenta tuturor pasagerilor afectați de anularea a 46 zboruri în perioada 21-25 aprilie 2023 o comunicare scrisă (inclusiv în format electronic) în care vor fi precizate normele de compensare și asistență conform Regulamentului aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 836 din 08.11.2012 și coordonatele Autorității Aeronautice Civile în termen de 24 de ore”, se arată n comunicatul ACC.

Astfel, au fost încălcate următoarele prevederi ale Regulamentului privind compensarea și asistența pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anularea sau întîrzierea prelungită a zborurilor, aprobat prin HG nr.836 din 08.11.2012, transmite realitatea.md.


A fost depășit termenul de rambursare care, potrivit Regulamentului, întregul cost al biletului la prețul de achiziție se efectuează în termen de 7 (șapte) zile, nu de 30 de zile, cum practica operatorul.

Pasagerilor afectați nu le-a fost prezentată o comunicare scrisă (inclusiv în format electronic) în care sînt precizate normele de compensare și asistență conform Regulamentului. De asemenea, pasagerilor nu li s-a prezentat în formă scrisă nici coordonatele Autorității Aeronautice Civile.

Au fost admise încălcări și la capitolul respectării dreptului la deservire a pasagerilor și anume: mese și băuturi direct proporționale cu timpul de așteptare, cazare hotelieră, transport dintre aeroport și locul cazării, statuate în pct.25 al Regulamentului aprobat prin HG nr.836 din 08.11.2012.

Autoritatea Aeronautică Civilă reiterează că pasagerii își pot revendica drepturile, solicitînd contravaloarea biletelor și pot beneficia și de o compensație care variază între 250-400 euro, în funcție de destinație.

Toți pasagerii afectați de anularea zborurilor pot depune o solicitare în adresa companiei aeriene (prin intermediul poștei electronice, telefon, sediul unității comerciale din bd. Negruzzi 10), iar în cazul nesoluționării situației, consumatorii pot depune o reclamație în adresa Autorității Aeronautice Civile prin următoarele modalități:

  • la sediul Autorității Aeronautice Civile în formă scrisă;
  • prin intermediul poștei, semnat electronic;
  • depunerea petiției în mod electronic la adresa info@caa.gov.md și secretariat@caa.gov.md.
  1. Apelați telefonul consumatorului pentru o consultație gratuită – (022)823583
  2. În cazul anulării unui zbor regulat, consultați site-ul http://www.caa.md, Protecția consumatorilor, zboruri anulate https://www.caa.md/zboruri-anulate-3-30
  3. Dacă aveţi de reclamat servicii necorespunzătoare în domeniul transportului aerian și activităților conexe, sesizaţi Autoritatea Aeronautică Civilă – adresa: mun. Chişinău, bulevardul Dacia, 80/2.

Autoritatea Aeronautică Civilă a semnalat de mai multe ori problemele financiare cu care se confruntă operatorul. Astfel, recomandă cetățenilor să analizeze atent riscurile în cazul procurării biletelor de avion de la operatorul Air Moldova, întrucît aceste zboruri ar putea fi anulate iar probabilitatea compensării este minimă. În cazul în care capacitatea financiară a companiei se va redresa, AAC va informa suplimentar.

2
0
1
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?