X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Activitatea Comisiei Naționale pentru Consultări și Negocieri Colective, reluată în noua componență

23 dec. 2021,, 11:17   Societate
2266 0

Comisia Națională pentru Consultări și Negocieri Colective (CNCNC) s-a întrunit în ședință, în componență actualizată, informează Noi.md.

Pe agenda Comisiei au fost incluse mai multe subiecte printre care: prezentarea concluziilor unor studii din domeniul socio-economic și muncă, dezbaterea proiectului Planului de activitate al CNCNC pentru primul semestru al anului viitor, stabilirea consiliilor de specialitate ale CNCNC.

„O prioritate pentru perioada următoare o reprezintă reluarea dialogului social, inclusiv la nivel ramural. De asemenea, ne propunem ca dialogul tripartit să fie organizat cu regularitate, pentru a lua decizii consultate cu partenerii de dialog”, a menționat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari.

În cadrul ședinței, a fost discutat Planul de activitate al CNCNC pentru primul semestru al anului 2022. Totodată, au fost puse în discuție propunerile de majorare a cuantumului salariului minim garantat în sectorul real, care în anul 2021 este de 2935 lei.

Părțile au ajuns la consensul de a crește acest cuantum pînă la 3500 lei, începînd cu luna februarie a anului viitor, urmînd să reia dialogul pentru a mări cuantumul din nou în luna mai. Aceștia au fost de acord cu studiile prezentate că salariul minim trebuie să tindă spre valoarea de 4000 lei. Modificările legislative necesare urmează să fie efectuate în primele luni ale anului viitor.


Menționăm că decizia de a relua dialogul social pe platforma Comisiei Naționale pentru Negocieri și Consultări Colective (CNCNC), a fost luată de prim-ministrul Natalia Gavrilița.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?