X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

100 de elevi, instruiți în elaborarea și implementarea proiectelor în școli

12 mar. 21:30   Societate
1597 0

Ministerul Educației și Cercetării anunță că 20 de inițiative ale Consiliilor elevilor din diferite raioane ale țării vor beneficia de finanțare în valoare totală de circa 500 mii lei pentru implementare.

Certificatele de grant au fost înmînate tinerilor în cadrul unui eveniment oficial la care au fost prezenți peste 100 de elevi din raioanele țării - participanți la Acceleratorul Programului de suport pentru Consiliile elevilor, care s-a desfășurat în perioada 8-11 martie la Chișinău, transmite Noi.md.

Proiectele cîștigătoare au scopul de a rezolva diverse provocări din cadrul școlilor în care învață membrii echipelor. Astfel, elevii de la Liceul „Universum” din Sărata Galbenă, Hîncești au obținut finanțare pentru un proiect care prevede acțiuni de educație juridică și promovare a responsabilității civice. O altă echipă „EtniArmonia” își propune să diminueze discriminarea pe bază de etnie în rîndul tinerilor din satul Pîrlița, raionul Ungheni.

Prezent la festivitatea de înmînare a granturilor, Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării s-a referit la importanța implicării și participării tinerilor.

„Noi, la Ministerul Educației și Cercetării, credem în rolul consiliilor elevilor nu doar ca o structură formală, dar ca o oportunitate pentru voi să vă exprimați opiniile, viziunile, dorințele și să reprezentați o voce în cadrul instituției de învățămînt. Mi-ar plăcea ca în mai multe școli din Republica Moldova să existe un mediu participativ, în care voi, tinerii, să fiți ascultați și auziți”, a menționat oficialul.

La rîndul său, Reprezentantul de Țară adjunct al UNICEF Moldova, Ilija Talev, prezent la eveniment, a menționat:

„Copiii ar trebui să aibă dreptul de a stabili și practica proceduri democratice, cum ar fi consiliile școlare, prin care își pot exprima opiniile, influența politicile școlare, discuta problemele și contribui la construirea unui mediu de învățare pozitiv, inclusiv și de calitate”.

Pe parcursul celor patru zile în care a avut loc Acceleratorul Programului de suport pentru Consiliile școlare, elevii au fost ghidați de către o echipă de mentori să dezvolte proiecte care să aducă schimbări în comunitatea școlară din care fac parte.

0
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?