Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Vladimir Voronin: Războiul nu s-a încheiat din cauza provocărilor și a implicării din exterior

5 feb. 13:30   Politică
4868 1

"Orice război, chiar și Războiul de o sută de ani dintre Anglia și Franța, se termină la masa de negocieri. Mi-aș dori foarte mult ca aceste negocieri să aibă loc astăzi, cel mult mîine. Cu atît mai mult, este jignitor pînă la lacrimi faptul că acest război este primul dintre două popoare slave", a declarat Vladimir Voronin în cadrul emisiunii "7 zile", transmite Noi.md.

De asemenea, liderul Partidului Comunist consideră că poporul ucrainean este iubitor de pace și că războiul încă nu s-a încheiat din cauza provocărilor și implicărilor din exterior, deoarece SUA și UE continuă să finanțeze și să doteze Ucraina cu echipament militar:

"Se simte implicarea Americii și a țărilor NATO care înarmează Ucraina și alimentează o astfel de agresiune precum războiul. Prin urmare, acest lucru ar trebui să înceteze cît mai curînd posibil. Poporul ucrainean este foarte iubitor de pace - avem rude acolo, am lucrat cu ei, am cooperat și am învățat împreună... Nu ucrainenii au început acest război, dar ei au cedat acestor provocări și totul a escaladat la o asemenea scară încît toate acestea trebuie de oprit. Dar trebuie să se găsească astfel de forțe care să o oprească. Și din nou ne întoarcem la aceiași americani și europeni, care nu arată niciun interes. Ei au transformat Ucraina într-un teren de testare pentru echipamente militare și pentru utilizarea de echipamente militare vechi pentru banii țărilor care le furnizează".

65
1
0
0
13

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?