X 
Eurovision stiri: 514
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1384
Preşedintele stiri: 4004

Un ONG propune pedepse pentru încălcările electorale în mediul online

22 feb. 2019,, 18:10   Politică
2659 0

În Codul Electoral ar trebui introduse pedepse pentru încălcările comise de către concurenții electorali în mediul online, sugerează reprezentații Foundation Youth Development for Innovation.

Cel de-al doilea raport prezentat, care cuprinde perioada de monitorizare 29 ianuarie – 9 februarie, constată că știrile false, conținutul fabricat sau satiric și materialele de propagandă au fost masiv prezente în internet.

Livia Țurcanu, una din autorii raportului, a declarat că instrumentele de manipulare a opiniei publice în mediul online au fost diverse. De la prezentarea informațiilor eronate, pînă la amplificarea zvonurilor. Un exemplu ar fi pretinsa „știre” despre faptul că Republica Moldova a început să accepte imigranți din țările Asiei pe care UE a refuzat să-i primească. Temei pentru această informație au servit declarațiile făcute, la o ședință a Primăriei capitalei, de către șefa Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului, Lucia Caciuc, care a comunicat că doi minori din Bangladesh, depistați la frontieră, au fost adăpostiți la un centru de plasament.

Autoarea raportul a mai spus că foarte des a întîlnit în mediul online conținut satiric. Deși s-ar părea că aceste spoturi sînt făcute doar pentru a ironiza, ele pot să aibă efect major asupra opiniei alegătorului. La fel, s-a constatat că actorii electorali și formațiunile politice au distribuit conținut fals sau manipulator. sînt folosite etichete, discurs de ură și sînt marginalizați oponenții politici.

Mihai Mogîldea, şi el autor al raportului, a spus că se cer prevederi punitive în Codul electoral, dar să fie clar delimitat hotarul dintre ce este permis și ce nu este permis în activitatea candidaților pe dimensiunea online. „Credem noi că, odată cu aceste măsuri, va scădea rata postărilor cu conținut denigrator, mesaj sexist etc.”, a spus Mihai Mogîldea.


Raportul face parte din proiectul „Monitoring online electoral activity - Parliamentary elections 2019”, implementat în perioada octombrie 2018 – martie 2019, cu sprijinul Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?