X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Se caută vinovatul: Organele de drept chemați să dea explicații în cazul scandalului de al Consiliul Superior al Magistraturii

25 sep. 2023,, 15:25   Politică
3802 0

Reprezentanții organelor de drept au fost invitați în Parlament să explice cum un candidat cu dosar penal a putut să treacă pre-vettingul și să fie numit în Consiliul Superior al Magistraturii. Unul din procurori a calificat audierile din comisia juridică drept „căutarea țapului ispășitor”.

Însuși juristul Iulian Muntean, cazul căruia a fost pus în discuție, nu a fost invitat la audierile din Parlament, care au durat aproape trei ore. El a venit din propria inițiativă, dar nu i s-au cerut explicații. Președinta comisiei juridice numiri și imunități, deputata PAS Olesea Stamate, a spus că audierile au fost organizate pentru a găsi „rădăcinile problemei” și „tocmai de asta” Muntean nu a fost invitat, notează Noi.md cu referire la moldova.europalibera.

Președintele comisiei pre-vetting, olandezul Herman von Hebel, a declarat că, în timpul evaluării, comisia nu a fost informată despre faptul că Muntean este învinuit într-un dosar penal de luare de mită. În chestionarul de etică pe care l-a completat, el a trecut doar dosarele contravenționale privind încălcări din traficul rutier.

Potrivit lui Hebel, de regulă, atunci cînd verifică un candidat, comisia cere date de la Serviciul informații și Securitate (SIS), Procuratura Generală și Centrul Național Anticorupție (CNA), iar la Procuratura Anticorupție se adresează „doar cînd primește informații din alte surse sau are dubii”.

„Rea-voință a unor angajați CNA”

Directorul CNA, Iulian Rusu, a spus că angajații CNA nu au găsit, inițial, informația despre dosarul penal în care, în afară de Muntean, mai figurează 73 de învinuiți (55 de profesori și asistenți de la ASEM, trei intermediari și alte persoane).


„La CNA există zeci de mii de dosare, inclusiv acele care au fost clasate. Verificarea fizică este imposibilă. Unica modalitate eficientă de a ține evidența este baza noastră de date cu persoane bănuite, pe care noi o ducem individual, dar și o copiem în banca centrală de date, gestionată de Ministerul de Interne, și completată de mai multe instituții”, a explicat șeful CNA.

Rusu susține că, atunci cînd o persoană are statut de bănuit, informațiile sînt înregistrate de ofițerii CNA, iar Muntean avea statut de învinuit, respectiv, datele lui ar fi trebuit să fie introduse în baza de date de către procurori.

Rusu a mai spus că la CNA are loc o cercetare internă: „Am stabilit preliminar că există suspiciuni de rea-voință a anumitor angajați ai CNA. Urmează să stabilim care a fost rolul acestor persoane”.

De cealaltă parte, șeful adjunct interimar al Procuraturii Anticorupție, Octavian Iachimovschi, a spus că era de datoria CNA să țină evidența actelor procesuale în acest dosar. „Noi nu cunoaștem unde CNA păstrează acea listă a învinuiților, dar o astfel de listă în această cauză penală este”, a declarat Iachimovschi.

„Eu văd că există intenția de a găsi un țap ispășitor în situația respectivă. Nu știu cine poate fi acest țap ispășitor, dar în niciun caz nu poate fi nici CNA, nici Procuratura Anticorupție”, a comentat procurorul.

Iachimovschi a amintit că Procuratura Anticorupție nu este obligată să livreze informații comisiei pre-vetting, fără solicitare. În replică, Olesea Stamate a spus că era „de bun simț” ca procuratura să ofere „de bună voie” informații despre acest dosar, din moment ce le deținea.

Raport despre „dosarele murate”

Deputații au vrut să știe și de ce urmărirea penală în dosarul mitelor de la ASEM, deschis în vara lui 2018, în care figurează Muntean, durează atît de mult. Timp de 5 ani, doar trei din cei 74 de învinuiți au fost trimiși în judecată.

Șeful Direcției de urmărire penală a CNA, Dumitru Cuciaș, a explicat că de atunci s-au schimbat patru procurori și patru ofițeri de urmărire penală și era nevoie ca ancheta să fie reluată.

La finalul audierilor, Stamate a calificat acest caz drept un „sabotaj clasic” din partea procurorilor și ofițerilor CNA responsabili de acest dosar, pentru că nu și-au înștiințat superiorii.

Ea a mai spus că Procuratura Generală ar trebui să facă un audit despre modul în care sînt înregistrate datele privind învinuiții, iar comisia juridică „ar vrea să vadă un raport despre dosarele murate, de ce pe aceste dosare nu se iau decizii”.

De asemenea, deputata a recomandat comisiei vetting, care urmează să verifice judecătorii Curții Supreme de Justiție, să solicite informații de la Procuratura Generală, și nu doar de la SIS și CNA.

7
3
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?