X 
Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Renato Usatîi: "Decizia CEC va fi contestată în instanță"

11 apr. 13:15   Politică
1872 0

Decizia Comisiei Electorale Centrale de a refuza înregistrarea grupului de inițiativă pentru colectarea semnăturilor în vederea inițierii referendumului privind alegerile parlamentare anticipate, va fi contestată în instanță.

Despre acest lucru a declarat de președintele "Partidului Nostru", Renato Usatîi, menționînd că autoritățile lipsește cetățenii de drepturile lor constituționale.

Potrivit lui, CEC și-a motivat decizia prin faptul că astfel de alegeri parlamentare anticipate survin numai ca rezultat al dizolvării parlamentului care se efectuează de către președintele țării. Și că „demiterea persoanelor, atribuită în sfera de competență a președintelui, nu poate fi subiect al problemei supuse unui referendum republican.

”N-am vrut să cred că atît de grosolan poate fi încălcat dreptul celor aproape 70% din cetățenii Moldovei care-și doresc anticipate”, a declarat Usatîi.
Politicianul a precizat că echipa de juriști pregătește deja cererea prealabilă în instanța de judecată ”pentru a obține adevărul și dreptatea pentru cetățeni.

La 28 februarie, liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a propus organizarea la vară a unui referendum pentru a afla dacă cetățenii moldoveni susțin ideea organizării alegerilor parlamentare anticipate.


La 9 aprilie, Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova a respins petiția de constituire a unui grup de inițiativă pentru colectarea de semnături în vederea organizării unui referendum privind alegerile parlamentare anticipate.

15
0
1
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?