Ordinea de zi a ședințelor plenare din 22 – 23 iunie a fost modificată în proporție de 162,5 %. Promo-LEX subliniază că un rulaj atît de mare a proiectelor introduse și excluse de pe ordinea de zi afectează atît transparența decizională, cît și posibilitatea deputaților de a studia din timp proiectele examinate și votate.
De cealaltă parte, Promo-LEX apreciază în mod pozitiv că în ședința din 23 iunie deputații au aprobat ordinea de zi pentru ședințele din 30 iunie – 7 iulie 2023, astfel respectînd prevederea Regulamentului Parlamentului potrivit căreia „ordinea de zi este supusă spre aprobare Parlamentului în ultima zi din săptămîna de lucru ce precedă perioada pentru care a fost întocmită”.
41% din toate proiectele examinate au fost votate cu încălcarea transparenței decizionale. În cazul a 12 proiecte nu au fost nu au fost solicitate/acordate/publicate actele aferente, inclusiv avizele comisiilor permanente (7); avizul Guvernului (1) și avizul Direcției General Juridice (5).
Iar 5 proiecte de legi au fost examinate și votate în prima lectură în mai puțin de 10 zile lucrătoare de la înregistrare. Astfel, nu a fost respectat termenul minim prevăzut pentru prezentarea recomandărilor părților interesate, transmite Noi.md cu referire la realitatea.
Promo-LEX observă, în mod repetat, că transparența decizională este grav afectată prin faptul că unele rapoarte ale comisiilor permanente sînt publicate în ziua ședinței, fie în timpul examinării proiectelor sau după votarea lor.
Dacă luăm în calcul că, la ședințele din 22-23 iunie, 4 rapoarte ale comisiilor permanente fost publicate în ziua ședinței, atunci transparența decizională a fost afectată în proporție de 48%.
Adăuga comentariu