X 
Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Primarul de Taraclia demisionează

1 iul. 2018,, 11:15   Politică
8393 0

Primarul de Taraclia, Serghei Filipov, şi-a anunţat demisia, după ce Ministerul Sănătăţii a constatat că peste 30 de copii din tabăra Ciaika din acest oraş au făcut intoxicaţie alimentară din cauza mai multor nereguli, pe care edilul şi le-a asumat în totalitate.

Primarul oraşului Taraclia, Serghei Filipov, a anunţat că îşi dă demisia din funcţia pe care o deţine. Aceasta după ce Ministerul Sănătăţii a declarat că cei aproximativ 30 de copii din tabăra Ciaika din oraşul Taraclia au făcut intoxicaţie alimentară, din cauza mai multor nereguli depistate în această tabără de odihnă.

„Îmi dau demisia, Îmi asum toată responsabilitatea pentru cele întîmplate”, se arată într-o postare a primarului pe pagina sa de Facebook.

El le-a mulţumit cadrelor medicale, care au reacţionat prompt şi pentru grija pentru copii. „Rog părinţii să-mi accepte scuzele. sînt tată a trei copii şi înţeleg ce aţi simţit. Iertaţi-mă, dacă este posibil”, se arată în mesajul primarului de Taraclia.

La sfîrşitul săptămînii trecute, 33 de copii care se odihneau în tabăra de vară Ciaika de la Taraclia au ajuns la spital cu febră, vomă şi diaree. Guvernul a creat un grup de lucru care a investigat cazul, menţionează Moldova.org


Ministerul Sănătăţii a anunţat că, potrivit concluziilor prezentate de comisie, a avut loc o îmbolnăvire în grup cu o sursă sigură de agent patogen, care sînt caracteristice pentru infecţiile transmise pe cale alimentară.

Potrivit ministerului, factorii care au contribuit la declanşarea intoxicaţiei alimentare la copii au fost: deschiderea taberei de odihnă fără autorizaţie sanitară, admiterea personalului în cîmpul muncii fără examenul medical, aprovizionarea obiectivului cu apă din sursă nesigură, pregătirea igienică insuficientă a personalului din blocul alimentar şi nerespectarea proceselor tehnologice la prelucrarea preliminară şi prepararea bucatelor.

Ministerul a precizat că materialele acumulate de comisie vor fi transmise către organele competente pentru luarea deciziei conform legislaţiei în vigoare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?