Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Prima ședință de judecată în cazul Irinei Lozovan: Deputata transfugă s-a prezentat în fața magistraților

16 noi. 2023,, 16:50   Politică
3138 0

17:45 // Magistrații au prelungit cu 30 de zile mandatul de arest la domiciliu pe numele deputatei Irina Lozovan.

16:50 // Prima ședință de judecată în dosarul în care Irina Lozovan este acuzată de finanțarea ilegală a unui partid politic din partea unui grup criminal organizat are loc joi, 16 noiembrie. Ședința se desfășoară la Judecătoria Buiucani.

Procuratura Anticorupție a anunțat la 9 noiembrie că deputata Irina Lozovan și soțul ei, Pavel Gîrleanu, au fost trimiși în judecată pentru finanțarea ilegală a unui partid politic din partea unui grup criminal organizat și respectiv complicitate la infracțiunea menționată, transmite tv8.

Urmărirea penală a fost pornită în luna iunie 2023, de către organul de urmărire penală al Direcției Generale Teritoriale Nord a Centrului Național Anticorupție în baza unui denunț.

Conform probatoriului administrat, „procurorii au constatat că, Irina Lozovan, fiind deputat în Parlament și membră a Biroului Politic al Partidului Politic Partidul „Renaștere”, acționînd în mod intenționat şi prin înțelegere prealabilă cu soțul ei și alte persoane nestabilite la moment de organul de urmărire penală, care fac parte din conducerea Partidului „Renaștere” și care au dreptul de gestionare a surselor financiare a acestuia, ignorînd normele ce reglementează modul de finanțare a partidelor politice, a acceptat cu bună știință finanțarea Partidului „Renaștere”, din partea grupului criminal organizat condus de Ilan Șor”.


PA notează că din motiv că Partidului Politic „Șor” a fost declarat neconstituțional prin Hotărîrea Curții Constituționale din data de 19 iunie 2023, Ilan Șor, avînd scopul menținerii controlului asupra unor procese politice, electorale, sociale din Republica Moldova, a oferit membrului Biroului Politic al Partidului Politic Partidul „Renaștere”, Irina Lozovan, mijloace bănești pentru identificarea cît mai multor primari și consilieri locali, pe care să-i convingă să adere la Partidului Politic Partidul „Renaștere”.

3
0
1
0
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?