Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1387
Preşedintele stiri: 4015

Președinta Adunării Naționale a Franței va efectua o vizită la Chișinău

28 iun. 2023,, 17:31   Politică
2545 0

Președinta Adunării Naționale a Franței, Yaël Braun-Pivet, va efectua o vizită oficială la Chișinău, în perioada 29 iunie-1 iulie.

Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, aceasta este prima vizită în Republica Moldova a unui președinte al Adunării Naționale a Franței în cei 31 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice moldo-franceze, transmite moldpres.

Președinții legislativelor de la Chișinău și Paris, Igor Grosu și Yaël Braun-Pivet, vor semna Acordul de cooperare interparlamentară între Parlamentul Moldovei și Adunarea Națională a Republicii Franceze. De asemenea, președinta Adunării Naționale a Franței, Yaël Braun-Pivet, va rosti un discurs în ședința plenară a Parlamentului, planificată pentru vineri, 30 iunie. Ulterior, va susține o conferință de presă împreună cu președintele Legislativului, Igor Grosu.

Agenda vizitei la Chișinău a oficialului de la Paris include întrevederi cu conducerea țării: șeful statului, Maia Sandu, speakerul Igor Grosu, și prim-ministrul Dorin Recean. De asemenea, președinta Adunării Naționale a Franței va purta discuții cu președintele Grupului de prietenie cu Republica Franceză, Marcela Adam, și cu președintele Comisiei politică externă și integrare europeană, Doina Gherman, precum și cu reprezentanți ai societății civile.

La finalul vizitei, în semn de prietenie între cele două state, președintele Parlamentului Republicii Moldova și Președinta Adunării Naționale a Franței vor planta copaci la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”.


2
0
0
1
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?