Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Popescu a explicat ce urmează pentru Republica Moldova după decizia CE

14 dec. 2023,, 21:50   Politică
3456 1

Ministrul de Externe, Nicu Popescu a explicat în cadrul ediției de joi, 14 decembrie, a emisiunii „Cutia Neagră” ce urmează pentru Republica Moldova, după ce Consiliul European a decis să deschidă negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Potrivit lui Popescu, următorii pași sînt legați în cea mai mare parte de reformele realizate și că prioritare sînt cele din justiție.

„Urmează foarte mult de lucru, dar azi trebuie să constatăm că am reușit să mai avem un pas extraordinar de important pentru parcursul nostre de aderare... La prima etapă, vom avea o serie de întrevederi în care ni se va explica ce urmează în sens procedural. Toate aceste lucruri au fost pregătite, dar așteptam acest semnal din partea statelor membre. Pe lîngă partea legată de reforme, a fost foarte important să lucrăm cu absolut stat membru indiferent de mărimea acestuia sau poziția geografică... Negocierile vor începe cu screening, deci evaluarea legislației Republicii Moldova și modul în care corespunde sau nu acquis-ului comunitar. Acest proces va dura destul de mult timp, noi încercăm cît mai repede. Primul capitol pe care vom începe negocierile va fi cel legat de justiție”, a subliniat Nicu Popescu, transmite TV8.

„Singurul lucru care contează pentru noi la această etapă este implementarea acquis-ului comunitar, reformele cît mai rapide, mai ales pe domeniul justiției. Viteza de progres pe aceste domenii va determina cît de repede va adera Republica Moldova la UE”, a adăugat ministrul de Externe.

12
0
0
0
29

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?