Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4022

Politolog: Moldova se integrează în UE, dar acest proces nu trebuie complicat mai mult decît e necesar

20 oct. 2021,, 19:17   Politică
1140 0

Moldova se integrează în UE, dar acest proces nu trebuie complicat mai mult decît e necesar. De această părere este politologul Dionis Cenușa.

Într-o postare pe canalul său de telegram, aceasta spune că o Agendă pînă în 2027 nu va accelera integrarea europeană, mai mult decît un document pentru 2022-2024.

”Ministrul de Externe Popescu insistă în continuare pe Agenda de Asociere croită pentru perioada 2021-2027. Am explicat cu mai multe ocazii de ce acest termen este o idee foarte problematică. Explic pe scurt:

1. Guvernarea actuala are un mandat de 4 ani nu de 6. De aceea, în mod logic și în corespundere cu cadrul politic național, Agenda de Asociere cu UE (plan operațional, nu strategic (!), de implementare a Acordului de Asociere). Cum actuala guvernare își poate asume angajamente pentru o perioada în care exista zero certitudine că va guverna și fără a avea votul popular pentru 6 ani?

2. Argumentele guvernării, preluate și promovate de unele voci de societatea civilă, că Acordul de Asociere este legat de cadrul multianual financiar al UE tot nu rezistă criticii. Orice cadrul financiar multianual al UE are o evaluare la jumătate de termen, cînd este ajustată conform noilor realități. De regulă, Acordurile de Asociere nu se revizuiesc și, de aceea, sînt stabilite pentru doi ani (vezi toate Acordurile de Asociere vechi cu Moldova și Georgia, cu Ucraina lucrurile stau altfel). Este foarte riscant să stabilești acțiuni, care pe lîngă imprevizibilitatea politică locală, include de asemenea incertitudini legate de revizuirea cadrului financiar al UE. Dar acest lucru este ignorat de guvernarea de la Chișinău”, a scris Cenușă.


Potrivit politologului, reieșind din faptul că UE funcționează pe principiul previzibilității depinde în mod nemijlocit de situația politică, este neclar de ce UE este gata să aprobe o Agendă de Asociere pentru 6 ani în loc de 2 ca anterior.

”Acum, să facem un exercițiu de imaginație simplu. Cît de realist/fezabil va fi documentul național de implementare a Acordului de Asociere, care va trebuie să traseze acțiuni și direcții pentru realizarea Agendei de Asociere, pe care guvernarea vrea să o introducă pînă în 2027 (documentul nu a fost consultat cu publicul). Moldova se integrează în UE, dar acest proces nu trebuie complicat mai mult decît e necesar. O Agendă pînă în 2027 nu va accelera integrarea europeană, mai mult decît un document pentru 2022-2024”, a concluzionat politologul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?