Eurovision stiri: 514
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1384
Preşedintele stiri: 4005

PAS sare în apărarea Olesei Stamate

23 ian. 08:15   Politică
4778 0

Partidul de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS) respinge declarațiile expertului WatchDog și membru al Consiliului Centrului pentru comunicare strategică și combatere a dezinformării, Valeriu Pașa, în care o acuză pe deputata Olesea Stamate că ar fi sabotat reformarea justiției și lupta împotriva corupției.

Într-o reacție publică, vicepreședintele Parlamentului, deputatul PAS Mihai Popșoi a îndemnat experții și reprezentanții societății civile să vină „cu soluții și propuneri constructive, dar să nu tirajeze falsuri și teorii ale conspirației”, transmite newsmaker.md.

Deputata PAS Olesea Stamate a anunțat pe 19 ianuarie că începînd cu 1 februarie nu vai mai deține funcția de președinte al comisiei juridice a parlamentului. Parlamentara a spus că intenționează să se concentreze pe activitatea legislativă, renunțînd la munca de organizare. O zi mai tîrziu, pe 20 ianuarie, expertul WatchDog Valeriu Pașa a venit cu o reacție, pe pagina sa de Facebook, în care o acuză pe Stamate că ar fi sabotat reformarea justiției, iar PAS-ul – că ar fi închis ochii din „lene” și „incompetență politică”.

„Mie și nu doar mie încă din 2019 îmi este clar cine este Olesea Stamate și ale cui interese le face. În loc să fie dată afară din funcție și din partid, aceasta încă va ieși „pe cal alb”. Misiunea de a sabota reformarea justiției și lupta împotriva corupției și-a îndeplinit-o cu brio. Iar în demisie pleacă probabil pentru că în sfîrșit, după mai bine de 4 ani, se pare că unora în PAS le-a venit mintea la cap și au început să o „scoată de la butoane”, adică să ia decizii fără să o întrebe. (…) Și tot, pur accidental, fix în această perioadă se pregătește o mare ”bombă” care vine de la un ”bun cunoscut” al doamnei Stamate, fost mare șef la SIS și CNA. Vine prin prietenii pe care ”cunoscutul” i-a protejat cu brio. De data asta Slava. E prețul pe care guvernarea îl plătește pentru miopie politică”, a scris Valeriu Pașa pe Facebook.

La două zile de la postarea lui Pașa și trei de la anunțul Olesei Stamate, mai mulți exponenți ai PAS au sărit în apărarea parlamentarei și l-au criticat pe noul membru al Consiliului centrului format pentru contracararea propagandei și a dezinformării. Vicepreședintele Parlamentului Mihai Popșoi a îndemnat „toți experții, reprezentanții societății civile să vină cu soluții și propuneri constructive, dar să nu tirajeze falsuri și teorii ale conspirației”, iar deputatul PAS Vitalie Jacot a declarat public că Valeriu Pașa s-a fi „rătăcit”.


„Doamna Olesea Stamate este parte a echipei și mereu a depus efort maxim pentru a-și exercita profesionist și onest atribuțiile de președinte a Comisiei Juridice. Putem avea viziuni și abordări diferită asupra faptului cum trebuie să meargă unele procese, însă doar împreună cu întreaga echipă a PAS ne-am asumat reforma justiției și vom depune în continuare tot efortul pentru a duce la capăt acest proces deloc simplu”, a scris deputatul PAS Mihai Popșoi pe pagina sa de Facebook.

„Mă uit la atacurile furibunde ale lui V. Pașa asupra colegei mele O. Stamate și nu înțeleg: e un complex intern al domnului, e o răfuială bazată pe ceva mai vechi ce noi nu cunoaștem?.. Ce e? (…) Bazîndu-mă pe știre de cauză, știind lucrurile pe intern, afirm cu certitudine: Valeriu Pașa s-a rătăcit. Cauza n-o cunosc. (…) Mai știu un lucru: să ai dubii – e normal. E chiar foarte bine. Și dacă ar avea dubii, unul din pașii pe care l-ar face dl Pașa e să vorbească cu dna Stamate și să-i adreseze careva întrebări care-l frămîntă. Pentru a acuza nu doar la general, ci argumentat, cu probe. Dar Valeriu Pașa dubii n-are… Trist!”, a scris deputatul PAS Vitalie Jacot pe pagina sa de Facebook.

17
11
3
1
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?