X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Moldova va aplica sancțiuni internaționale persoanelor care au legături cu terorismul

28 noi. 2023,, 12:41   Politică
2197 0

Guvernul urmează să aprobe un regulament prin care în Republica Moldova vor fi aplicate sancțiunile internaționale asupra persoanelor care au tangențe cu terorismul sau utilizarea și răspîndirea armelor în masă. Responsabilitatea pentru includerea celor vizați în listă va fi responsabilitatea Serviciului de Informații și Securitate.

Serviciul de Informații și Securitate poate include persoane, grupuri sau entități în lista sancțiunilor. Este vorba despre persoanele sancționate de Consiliul de Securitate al ONU și de către Uniunea Europeană, transmite realitaea.

„Desemnările efectuate în temeiul rezoluțiilor Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite sînt direct aplicabile și au efect juridic imediat pe teritoriul Republicii Moldova, fiind transpuse la nivel național în cadrul listei consolidate”, se arată în proiectul hotărîrii.

De elaborarea listei suplimentare se va ocupa SIS, dacă cei vizați întrunesc unul dintre criterii:

există suspiciuni rezonabile privind participarea persoanelor și organizațiilor la finanțarea, planificarea, favorizarea, pregătirea sau comiterea acțiunilor teroriste, furnizarea, comercializare sau transmiterea armelor către ele, recrutare membrilor sau sprijinul acordat lor;

  • există o hotărîre judecătorească definitivă prin care o organizație din Republica Moldova sau dintr-un alt stat este declarată ca fiind teroristă;
  • există o hotărîre judecătorească definitivă privind încetarea ori suspendarea activităţii unei organizaţii implicate în activităţi teroriste;
  • există o hotărîre judecătorească definitivă privind condamnarea unei persoane pentru comiterea unei infracțiuni cu caracter terorist;
  • există o hotărîre definitivă a unei instanţe judecătoreşti străine, recunoscută de instanța judecătorească naţională, în privinţa unor persoane, grupuri sau entităţi implicate în activităţi teroriste.

Lista suplimentară, precum și modificările la aceasta se aprobă prin ordinul directorului SIS și se publică imediat pe pagina web oficială a Serviciului de Informații și securitate. Din momentul publicării, lista suplimentară devine obligatorie pentru toate persoanele fizice sau juridice, indiferent de forma lor organizare.

„Persoana, grupul sau entitatea desemnată poate fi inclusă în lista suplimentară şi supusă măsurilor restrictive în temeiul deciziei unilaterale a unui stat străin sau a unei organizații internaționale, la solicitarea autorității competente din statul respectiv”, se mai arată în proiect.

Statele străine vor putea solicita autorităților din Moldova să includă persoane în lista de sancțiuni, iar SIS va examina cererea și va comunica autorităților de peste hotare decizia pe care a luat-o.

Persoanele vizate vor avea dreptul să solicite informații despre decizie de la SIS și să ceară excluderea din lista sancțiunilor.

1
0
1
0
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?