Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Filip a spus de ce a plecat Andronachi din PDM

10 dec. 2020,, 10:54   Politică
4944 3

Vladimir Andronachi a părăsit Partidul Democrat din cauza că hotărîrea de Guvern prin care se făcea schimb între clădirea Consulatului Republicii Moldova din Odesa și o casă de locuit din același oraș a fost anulată, susține liderul formațiunii politice, Pavel Filip.

Filip a declarat miercuri, în cadrul emisiunii Secretele Puterii de la Jurnal TV, că nu știa care sînt interesele în jurul schimbului Consulatului din Odesa și a terenului aferent, cu o casă de locuit din același oraș, hotărîre aprobată de Guvern la 27 februarie 2019. Ulterior, susține el, a aflat că evaluările ar fi fost falsificate și că interesul statului urma să fie prejudiciat, transmite cotidianul.md.

„Acuma îmi pare bine că a apărut acest subiect încă în vara acestui an. Am avut o discuție cu domnul Țulea în vara acestui an și cineva îl telefona… să vorbească, să promoveze în continuare. Eu i-am spus, categoric, să promoveze anularea acelei hotarîri de Guvern, pentru că era clar deja ce s-a întîmplat”, a declarat Pavel Filip.

Întrebat dacă cel care încerca să influențeze lucrurile este Vladimir Andronachi, Filip a spus: „Da, acel Andronachi care ulterior s-a supărat pe acest motiv și a părăsit partidul, peste două săptămîni”.

La sfîrșitul lunii octombrie, în presă au apărut informații că asupra Consulatului din Odesa se încerca implementarea unui atac raider și preluarea clădirii și terenelului aferent, evaluate la 2-3 milioane de dolari, la schimb cu o casă de 90 de mii de dolari, din același oraș. Jurnal.md scria că în spatele acțiunilor ar sta deputatul PD Vladimir Andronachi.


Totul s-a întîmplat printr-o hotărîre adoptată de Guvernul Filip la 27 februarie 2019. Hotărîrea a fost abrogată la 31 iulie 2020, dar decizia a fost atacată în instanță. La 23 octombrie Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, a anulat hotărîrea din 31 iulie 2020 și a decis să oblige ministerul de Externe să pună în aplicare schimbul.

După apariția anchetei jurnalistice, Guvernul a anunțat că va ataca hotărîrea la Curtea de Apel. Iar la 8 decembrie, Procuratura Generală a anunțat că a inițiat un dosar penal pe acest caz.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?