Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Elevi, premiați de către Dorin Recean în cadrul Galei Olimpicilor

22 dec. 2023,, 09:15   Politică
2349 1

35 de elevi, care pe parcursul anului curent au obținut rezultate remarcabile la olimpiadele și concursurile regionale și internaționale, au fost premiați de prim-ministrul Dorin Recean în cadrul Galei Olimpicilor. La eveniment a fost prezent și ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

În discursul său, șeful Executivului a mulțumit tinerilor, părinților și profesorilor pentru munca depusă și le-a urat succes, notează Noi.md.

„Știu cu cîtă abnegație și efort ați obținut rezultatele cu care se mîndresc profesorii, părinții voștri și cu care ne mîndrim noi toți, toată țara. Vreau să știți că Republica Moldova are nevoie de această performanță academică, care să se transforme în una economică și socială”, a spus Dorin Recean.

Ministrul Educației și Cercetării a felicitat tinerii pentru rezultatele obținute și i-a îndemnat să își valorifice potențialul acasă, în Republica Moldova.

„Este foarte important să arătăm că în Republica Moldova se obțin rezultate deosebite. Vreau să mulțumesc profesorilor și tinerilor pentru efort și să vă spun că țara are nevoie de voi”, a spus Dan Perciun.

În acest an, loturile olimpice naționale la matematică, informatică, chimie, biologie, fizică, științe și inginerie, limba engleză au reușit să obțină 52 de premii, dintre care 6 medalii de argint, 25 de medalii de bronz, 19 mențiuni de onoare și două premii speciale.

4
0
0
0
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?