X 
Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 510

Dumitru Alaiba cere deschiderea a cinci consulate noi în SUA, Franța și România /DOC/

11 dec. 2019,, 20:15   Politică
2064 0

Deputații Blocului ACUM Dumitru Alaiba și Galina Sajin cer autorităților să deschidă cinci consulate noi în SUA, Franța și România.

Legislatorii au venit cu un amendament la Legea bugetului pentru 2020 prin care propun realocarea banilor prevăzuți pentru Ministerul de Externe, astfel încît să fie acoperite cheltuielile pentru noile misiuni diplomatice.

Deputații propun deschiderea unui Consulat al R. Moldova la Chicago (SUA), unde sînt stabiliți aproximativ 15 mii de moldoveni, iar altul în Sacramento (SUA).

„Comunitatea moldovenilor din Sacramento este mare și cel mai aproape consulat e la trei fuse orare”, motivează Alaiba.

Un Consulat se cere în orașul Calgary din Canada, altul în Nisa (Franța) și unul la Timișoara (România).


„Republica Moldova trebuie să-și țină cetățenii plecați cît mai aproape. Să-i implice, să-i ajute, să-i adune împreună, să-i îndrume. Să-i cheme la vot. Pentru început, ai vrea ca acest stat să îți elibereze un act de care ai nevoie ceva mai repede și mai simplu. Acest amendament nu va necesita noi cheltuieli. Doar unele realocări.

Ministerul de Externe, din cîte știu, își propune deschiderea de noi ambasade în asemenea locații ca Gana, Argentina, India. Sunt planificate vreo 22 milioane de lei pe an. Un consulat ne costă puțin peste 4 milioane pe an. Nu neg importanța lor, dar sînt sigur că e mai important ca statul nostru să fie mai aproape de cetățenii care au plecat, inclusiv să muncească împreună cu ei pentru a aduce investiții acasă și a adînci relațiile comerciale”, a argumentat Dumitru Alaiba într-o postare pe Facebook.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?