X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Discuții aprinse la Comisia Unificată de Control

27 apr. 2018,, 09:51   Politică
3716 3

Dezbateri aprinse au avut loc la ultima ședință a Comisiei Unificate de Control (CUC), după ce delegația Federației Ruse s-a răzgîndit și s-a alăturat poziției promovate de delegația transnistreană, relatează Noi.md.

Potrivit reprezentanților Chișinăului la CUC, deși anterior delegația rusă a susținut propunerea privind lichidarea posturilor de „grăniceri”, „vameși” și cel „migrațional”, instalate pe podul recent redeschis, ulterior delegația rusă și-a schimbat poziția. La ședința din 26 aprilie, copreședintele CUC din partea Rusiei, Ilia Uvarov, s-a alăturat opiniei expuse de conducătorul delegației transnistrene, Oleg Beleakov, și împreună au respins propunerea delegației Republicii Moldova. Aceștia au argumentat că astfel de decizii nu ar fi de competența Comisiei Unificate de Control, ci ar urma să fie luate la nivelul reprezentanților politici în cadrul procesului de negocieri.

Chișinăul insistă că posturile pretinselor structuri de forţă ale Tiraspolului pe podul peste rîul Nistru, din preajma satelor Gura-Bîcului – Bîcioc, au fost instalate ilegal și cer lichidarea lor.

Așa cum spiritele s-au încins, iar discuțiile au devenit neproductive, conducătorul delegației Federației Ruse a întrerupt dezbaterea problemei.

Comisia Unificată de Control se va întruni din nou la 3 mai curent.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?