X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Directorul unui liceu ar putea fi noul deputat al PAS

16 ian. 20:45   Politică
2188 0

Iurie Melinte, directorul unui liceu din Drochia, ar putea fi noul deputat al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).

Se întîmplă după ce Galina Sajin a depus o cererea de demisie din funcția de parlamentar, invocînd „motive personale”.

Noul deputat al partidului de guvernare ar putea fi Iurie Melinte. Informația a fost confirmată de Adriana Vlas, reprezentanta formațiunii politice. Melinte este al 80-lea în lista de supleanți a PAS. Conform procedurii, Comisia Electorală Centrală urmează să propună Curții Constituționale să valideze mandatul de deputat în Parlament a candidatului supleant, Iurie Melinte, transmite newsmaker.md.

Melinte, născut în anul 1962, locuiește în Drochia. Acesta, începînd cu anul 2018 și pînă în prezent, deține funcția de director al Liceului Teoretic „B.P. Hasdeu”. Anterior, în perioada 2015 – 2018, a fost profesor la același liceu.

A fost profesor și în perioada 1991 – 2012. Din 2012 pînă în 2015 a deținut funcția de șef Direcție Învățămînt, Tineret și Sport, CR Drochia. Iar în perioada 1990 – 1991 a fost învățător la Instituția Publică Liceul Teoretic Rus nr.3 din Drochia.


Melinte a absolvit Academia de Administrare Publică, studii de master.

În declarația de avere și interese personale pentru anul 2022, Melinte a declarat un salariu obținut la Liceului Teoretic „B.P. Hasdeu” în valoare de 232 283.88 MDL, dar și un salariu al soției – obținut la Instituția Publică Liceul Teoretic Rus – în valoare de 221 260.66 MDL.

El a declarat și salariu de la Direcția Educație Drochia – 5000 MDL. La categoria bunuri imobile, Melinte a declarat 4 terenuri agricole, două apartamente, o casă de locuit, un autoturism de model Skoda Superb.

2
0
0
0
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?