X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Curtea Constituțională s-a expus asupra inițiativei PAS privind imunitatea parlamentară

14 feb. 2023,, 12:26   Politică
3260 0

Curtea Constituțională a dat aviz negativ la proiectul de lege pentru modificarea articolului 70 din Constituție, inițiat de deputați PAS.

Este vorba de proiectul de lege care urmărește reglementarea posibilității deputatului de a renunța la imunitatea sa, transmite jurnal.md.

Potrivit proiectului, pentru articolul 70 alin. (3) din Constituție este propusă următoarea variantă: „Deputatul nu poate fi reținut, arestat, percheziționat, cu excepția cazurilor de infracțiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviințarea Parlamentului, după ascultarea sa. Reținerea, arestarea, percheziționarea sau trimiterea în judecată poate avea loc fără încuviințarea Parlamentului, în cazul exprimării în scris a acordului deputatului privind efectuarea acțiunilor procesuale respective. Încuviințarea Parlamentului pentru reținerea, arestarea, percheziționarea sau trimiterea în judecată nu este necesară în cazul infracțiunilor de corupere activă sau pasivă, trafic de influență, exces sau abuz de putere, îmbogățire ilicită și spălare a banilor”.

Curtea a notat că „avînd în vedere caracterul strict al considerentului Curții Europene, potrivit căruia este contrar Convenției ca o persoană să renunțe la protecția acesteia din simplul motiv că acceptă sau se oferă să fie plasată în detenție”, „proiectul de lege (...) are ca rezultat suprimarea garanțiilor dreptului la libertatea individuală”.

„Inițiativa de revizuire a articolului 70 alineatul (3) din Constituția Republicii Moldova încalcă limitele materiale de revizuire a Constituției stabilite de articolul 142 alin. (2) din Constituție și nu poate fi înaintată Parlamentului spre examinare”, se spune în avizul Curții Constituționale.


Avizul Curții este definitiv, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

2
2
0
0
9

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?