X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Ce partide au bătut palma pentru alegerea președintelui raionului Orhei

22 dec. 2023,, 22:15   Politică
2370 0

Fostul șef al Inspectoratului de Poliție a municipiului Orhei Vasile Adașan, ajuns consilier raional din partea partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), după ce a luat doar 170 de voturi pentru funcția de primar, a fost ales vineri, 22 decembrie, în funcția de președinte al Consiliului raional.

Acesta s-a ales cu funcția de președinte după ce a fost susținut de două partide afiliate deputatului fugar Ilan Șor: FASM și Renaștere.

Candidatura lui Vasile Adașan a fost susținută de consilierii PDCM, ai partidului Forța pentru Alternativa și Salvarea Moldovei (FASM), ai Renaștere, Partidului Socialiștilor din Moldova (PSRM) și ai Partidului Comuniștilor din Moldova (PCRM). Adașan a fost anterior candidat al Partidului Democratic din Moldova (PDM) la funcția de primar al Orheiului, iar la ultimele alegeri, din luna noiembrie, a candidat din nou la funcția de edil, din partea PDCM, notează Noi.md cu referire la stiri.

Potrivit Radio Orhei, la ședință au fost prezenți toți cei 35 de aleși locali. În debutul întrunirii consilierul socialist Vasile Albu a anunțat că el și colegul său de partid Mihail Paciu părăsesc fracțiunea „Orheienii” și formează o fracțiune cu consilierul comunist Veaceslav Căpățină.

Ulterior în cadrul ședinței din partea Partidului Forța Alternativă și de Salvare a Moldovei a fost citită o propunere prin care consilierii PDCM, FASM, Renaștere, PSRM și PCRM îl înaintează pentru funcția de președinte al raionului Orhei pe consilierul PDCM, Vasile Adașan. Candidatura acestuia, a fost susținută de 18 consilieri, inclusiv prin votul lui Adașan. Acesta a anunțat că își va suspenda calitatea de membru în PDCM.


În ședință a fost stabilită și componența nominală a comisiilor de specialitate a raionului. Ședința de vineri are loc după cîteva tentative nereușite de întrunire în ședință a Consiliului Raional Orhei, pe motivul absenței consilierilor ce reprezintă partidele care au format azi pentru alegere președintelui raionului.

4
0
0
0
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?