Eurovision stiri: 514
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1384
Preşedintele stiri: 4004

Campanie de informare pentru consumatori și mediul de afaceri

23 ian. 14:30   Societate
2419 0

Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor a dat start vizitelor de consultanțăîn scopul informării consumatorilor, dar și a agenților economici interesați cu privire la comercializarea produselor nelimentare din cadrul centrelor comerciale.

Inspectoratul reamintește că scopul acestor vizite de consultanțăreprezintăo inițiativă importantă de a asigura consumatorii și mediul de afaceri cu informațiile necesare pentru a desfășura activitățile comerciale în conformitate cu reglementările și normele stabilite în acest domeniu, notează Noi.md.

Prin aceste acțiunii, Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor tinde să contribuie la creşterea capacităţii decizionale a consumatorilor, să informeze consumatorii despre drepturile lor, să prevină eventualele încălcări din partea agenților economici prin informarea și consilierea în domeniul prevederilor legale și a bunelor practici ce țin de protecția drepturilor consumatorilor, dar și să îmbunătățească calitatea serviciilor prestate de comercianți în toate localitățile Republicii Moldova.

Potrivit Inspectoratului, asemenea activități contribuie semnificativ la construirea unei piețe mai transparente și mai sigure pentru consumatori, care consolidează în același timp încrederea acestora în procesul de cumpărare.

1
0
1
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?