X 
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4018

Avere nejustificată de milioane de lei la un fost manager al unui proiect de construcție

23 ian. 14:55   Societate
3502 0

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a stabilit avere nejustificată de peste 2 milioane 668 mii lei și diferență vădită de peste 844 mii lei la un fost manager al unui proiect de construcție. Un alt fost conducător a încălcat regimul juridic al declarării averii, notează Noi.md.

"ANI a stabilit prin act de constatare, pentru perioada 01.08.2016-31.12.2019, o diferență substanțială, în mărime de 2 668 951,64 leiîntre averea dobîndită, veniturile obținute și cheltuielile realizate de subiectul controlului și membrii familiei sale, precum și caracterul nejustificat al deținerii acestei averi.

De asemenea, s-a constatat, pentru perioada 04.07.2014-31.07.2016, o diferență vădită în mărime totală de 844 667,14 lei între proprietatea dobîndită și veniturile obținute de acesta și familia sa", se arată în comunicatul Autorității.

ANI va transmite cauza în instanța de judecată spre examinare în vederea dispunerii confiscării averii nejustificate în mărimea diferenței substanțiale constatate. Persoana supusă controlului se decade din dreptul de a exercita o funcție publică și de demnitate publică, cu excepția funcțiilor elective, pe o perioadă de 3 ani din momentul cînd averea va fi constatată ca fiind nejustificată, printr-o hotărîre judecătorească definitivă sau cînd actul de constatare va deveni definitiv.

Numele persoanei va fi înscris în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică.


Totodată, ANI a emis alt act de constatare în privința unui ex-director al unei instituții de stat prin care s-a stabilit încălcarea regimului juridic al declarării averii. Acesta nu a declarat sau a declarat eronat, în declarațiile de avere, date despre un bun imobil, bunuri mobile și venitul din înstrăinarea unui bun mobil.

Persoanele vizate au dreptul de a contesta actele de constatare, care, la moment, nu sînt definitive.

6
1
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?