Lipsa accesului condamnaților la Internet, contestată la CC

Accesul condamnaților la Internet nu este un drept în sens strict, ci poate fi un instrument de exercitare a drepturilor fundamentale garantate de Constituție, altfel spus, acesta este un mijloc, nu un scop.

În data de 12 aprilie, Curtea Constituțională a pronunțat decizia de inadmisibilitate a unei sesizări privind excepția de neconstituționalitate a articolului 208 alin. (6) din Codul de executare și a unor prevederi din punctul 59 din Statutul executării pedepsei de către condamnați, ce se referă la accesul condamnaților la internet, transmite Noi.md cu referire la Bizlaw.md.

Sesizarea a fost ridicată de un condamnat prin intermediul Judecătoriei Orhei. Autorul a susținut că a adresat o cerere Administrației Penitenciarului nr. 17 – Rezina, prin care a solicitat să-i fie permis accesul la Internet, sub supravegherea unei persoane împuternicite, pentru a expedia corespondența personală în adresa instituțiilor statului, avînd în vedere că este beneficiar al semnăturii electronice.

Condamnatul a mai solicitat să-i fie permis accesul la Internet pentru a citi portalul oficial al Curții Constituționale și pentru a căuta ofertele de muncă, inclusiv muncă la distanță.

Administrația Penitenciarului nr. 17 – Rezina a refuzat accesul la Internet în temeiul art.208 alin. (6) din Codul de executare, care prevede că condamnatului i se interzice accesul la rețeaua de Internet.

Condamnatul a depus plîngeri în instanță, invocînd interzicerea ilegală a accesului condamnaților la Internet. În ședință pe marginea cauzei, condamnatul a ridicat excepția de neconstituționalitate a articolului 208 alin. (6) din Codul de executare și a textului „accesul la Internet” din punctul 59 din Statutul executării pedepsei de către condamnați.

Autorul excepției a menționat că prevederile contestate stabilesc interdicția accesului la Internet pentru condamnați, ceea ce nu ar corespunde dezvoltării sociale actuale.

Acesta a indicat că persoanele publică informații privind activitățile pe care le desfășoară pe rețele de Internet și au o așteptare legitimă ca aceste informații să fie accesibile pentru toți. De asemenea, statul trebuie să ia măsuri pentru modernizarea infrastructurii penitenciarelor, a susținut condamnatul.

Acesta a invocat și practica Curții Europene a Drepturilor Omului, care a examinat mai multe cazuri privind interzicerea accesului la Internet în penitenciare și a constatat încălcarea articolului 10 din Convenție, care garantează dreptul condamnaților de acces la informații de interes general (Kalda v. Estonia, 19 ianuarie 2016; Jankovskis v. Lituania, 17 ianuarie 2017; Ramazan Demir v. Turcia, 9 februarie 2021).

Autorul excepției a susținut că limitarea accesului la Internet constituie o derogare de la principiul liberului acces la informațiile de interes public.

Acesta a susținut că prevederile contestate contravin articolelor 4 alineatele (1) și (2) [drepturile și libertățile omului], 7 [Constituția, Lege Supremă], 8 alin. (1) [respectarea dreptului internațional și a tratatelor internaționale], 16 alin. (2) [egalitatea], 20 alineatele (1) și (2) [accesul liber la justiție], 23 alin. (2) [dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle], 26 alin. (2) [dreptul la apărare], 30 alin. (1) [secretul corespondenței], 31 alin. (1) [libertatea conștiinței], 32 alin. (1) [libertatea opiniei și a exprimării], 33 alineatele (1) și (2) [libertatea creației], 34 alin. (1) [dreptul la informație], 35 alineatele (1), (4) și (7) [dreptul la învățătură], 43 alin. (1) [dreptul la muncă și la protecția muncii], 52 alin. (1) [dreptul la petiționare] și 54 alineatele (1) și (2) [restrîngerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți] din Constituție.

Analizînd sesizarea, Curtea a observat că autorul excepției a argumentat doar incidența articolelor 34, 52 și 54 din Constituție. În privința celorlalte articole, autorul excepției nu a argumentat pretinsa neconformitate a dispozițiilor criticate cu prevederile constituționale și nici nu a demonstrat raportul contradictoriu dintre ele.

Simpla enumerare a nomelor constituționale în lipsa argumentelor care ar fundamenta pretinsa relație de contrarietate a dispozițiilor legale criticate față de acestea nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate, a notat Curtea.

Cu referire la cauzele CtEDO invocate de autor, Curtea a observat că, CtEDO a analizat restricțiile accesului la Internet aplicabile deținuților prin prisma articolului 10 al Convenției, cu condiția că restricțiile în discuție afectau sau făceau imposibilă exercitarea unui drept fundamental (e.g. dreptul la educație, dreptul la apărare) și că deținuții demonstrau că informația solicitată nu poate fi obținută în alt mod decît prin intermediul Internetului.

În toate cazurile, CtEDO a susținut protecția accesului la Internet prin stabilirea unei legături indispensabile între informația care poate fi obținută doar accesînd un site web și exercițiul unui drept fundamental concret.

Curtea Constituțională a reținut că accesul la Internet nu este un drept în sens strict, ci poate fi un instrument de exercitare a drepturilor fundamentale garantate de Constituție. Altfel spus, acesta este un mijloc, nu un scop. În sesizarea analizată, autorul excepției a susținut că interdicția în discuție îi afectează dreptul la folosirea semnăturii electronice, inclusiv la petiționare.

Curtea a subliniat că articolul 52 din Constituție garantează dreptul cetățenilor de a se adresa autorităților publice prin petiții formulate numai în numele semnatarilor.

Curtea a observat că autorul excepției nu a demonstrat că dreptul de petiționare nu poate fi exercitat în alt mod decît doar avînd acces la Internet (prin poșta electronică).

Astfel, Curtea a considerat că în sesizarea examinată articolul 52 din Constituție nu este incident, de vreme ce condamnatul are posibilitatea să exercite dreptul de petiționare, adresînd petiții, inclusiv autorităților publice, prin alte modalități decît prin intermediul rețelei Internet, e.g. prin serviciile oficiilor poștale.

De asemenea, Curtea a observat că autorul excepției nu a demonstrat că accesul la Internet îi este necesar pentru exercitarea unui drept fundamental și că nu poate obține informațiile solicitate prin intermediul altor mijloace informaționale decît prin Internet.

Prin urmare, Curtea a constatat că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Decizia Curții este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.