X 
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4017

Raport: R. Moldova și-a îmbunătățit măsurile de combatere a spălării banilor

10 iun. 2022,, 16:15   Societate
2405 0

Republica Moldova și-a îmbunătățit măsurile de combatere a spălării banilor și finanțării terorismului, demonstrînd progrese bune la nivelul de conformitate cu standardele FATF (Financial Action Task Force), conchide MONEYVAL, instituția responsabilă de luptă împotriva spălării banilor a Consiliului Europei într-un raport lansat astăzi, notează Noi.md.

„Pașii pozitivi întreprinși de autorități au condus la ridicarea ratingurilor țării de la „parțial conform” la „în mare măsură conform” în patru domenii legate de activitățile afacerilor și profesiilor nefinanciare desemnate, deligența corespunzătoare față de clienți, persoane expuse politic și țări cu risc mai ridicat. Cu toate acestea, în domeniul noilor tehnologii, unde au fost introduse noi cerințe internaționale pentru activele virtuale, ratingul Moldovei a fost retrogradat”, se arată în raport.

Printre evoluțiile pozitive identificate de MONEYVAL se numără și extinderea sferei de aplicare a entităților obligate să îndeplinească cerințele de deligență corespunzătoare ale clienților. Au fost, de asemenea, abordate deficiențele identificate anterior cu privire la necesitatea unei diligențe sporite pentru țările cu risc ridicat. Moldova a întreprins, de asemenea, măsurile necesare în domeniul persoanelor expuse politic în vederea sporirii cerințelor instituțiilor financiare.

Raportul de urmărire analizează, de asemenea, implementarea noilor cerințe internaționale pentru activele virtuale, care acoperă, printre altele, cele mai importante monede virtuale și furnizorii acestor active. Din cauza deficiențelor identificate, ratingul Moldovei privind implementarea acestei Recomandări actualizate a fost retrogradat de la „în mare parte conformă” la „neconformă”.

Se așteaptă ca Moldova să anunțe MONEYVAL despre progresele ulterioare de consolidare a implementării măsurilor de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului într-un an.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?