X 
Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4045

Experți: Riscul secetei este foarte mare în Republica Moldova

2 mar. 2023,, 11:30   Societate
3668 0

Sezonul de iarnă 2022-2023 a fost unul cald și cu un deficit de precipitații. Specialiștii spun că solul nu a acumulat rezerva necesară de apă, iar în cazul în care nici în primăvară nu vor cădea suficiente ploi, există un risc mare că R. Moldova se va confrunta și în acest an cu secetă.

Conform totalurilor realizate de Serviciul Hidrometeorologic de Stat, pe 85% din teritoriul R. Moldova cantitatea de precipitații pe parcursul sezonului a constituit 40-70 mm (45-70% din normă) și doar în unele raioane de nord a atins 75-95 mm (80-95% din normă). Precipitații au căzut sub formă de ploaie, lapoviță și omăt, transmite moldova.europalibera.org.

Doctorul în agricultură Mihail Rurac, conferențiar universitar la Universitatea Tehnică din Moldova, susține că aceste precipitații nu au suplinit nici jumătate din rezerva necesară de apă din sol și riscul secetei este foarte mare.

Potrivit specialistului, perioada de acumulare a rezervei de apă în sol este pînă la sfîrșitul lunii martie, iar pentru a evita seceta, e nevoie să se acumuleze o cantitate de 140-160 mm de în total, pentru toamnă, iarnă și început de primăvară.

„Pe moment, e foarte bine, grînele au iernat bine, rapița a iernat bine, nu cunosc să fi înghețat undeva, starea e bună. Temerea pe care o avem e legată de rezerva de apă, precipitațiile care trebuiau să cadă pînă acum. În unele regiuni au fost foarte puține, aș spune eu, de la mediu înspre nesatisfăcător, satisfăcător spre nesatisfăcător”, a declarat Mihail Rurac Europei Libere.


Noi condiții pentru agricultori

Ierni calde și cu puține precipitații au fost și în anii precedenți, observă cercetătorul Vasile Botnari, de la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor. El explică această tendință prin schimbările climatice care se fac tot mai resimțite.

Cercetătorul recomandă fermierilor să se adapteze la noile condiții, de exemplu, să evite soiurile aduse din alte zone climatice, să opteze pentru cele rezistente la perioadele mai lungi cu deficit de umiditate și să nu semene dens culturile, ca plantele să aibă un spațiu de alimentare mai mare.

„Nu mai putem face agricultură ca acum 30 sau 40 de ani, cînd iernile erau cu multă omăt, adică perioadele de vegetație erau cu multe precipitații, și nu aveam temperaturi atît de înalte”, a spus Vasile Botnari.

În 2022, seceta a afectat grav toate culturile agricole din R. Moldova. Cele mai multe pierderi au fost la porumb și grîu, care s-au recoltat doar în jumătate față de media din ultimii 5 ani.

0
0
1
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?