Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Milioane de lei din Fondul rutier pentru reparația drumurilor în Bălți

5 ian. 10:45   Nordul Moldovei
2382 0

Aproape 37 de milioane de lei au fost alocate din Fondul Rutier pentru reparația drumurilor din Bălți în anul 2024.

Suma este insuficientă pentru a renova, cel puțin, cele mai importante străzi din oraș, susțin autoritățile care au făcut deja o listă cu priorități, pe care speră să o extindă pe parcursul anului.

„Planificăm să reparăm strada Independenței, începînd de la interesecția cu strada 31 August pînă la Stamati. Suma planificată este de 5,7 milioane de lei. Strada Sportivă, de la strada Stamati pînă la Gluhovschi. Vom organiza licitații. Potrivit caietului de sarcini este planificată suma de 10,7 milioane de lei”, menționează Alexandr Usatîi, viceprimar de Bălți, notează Noi.md cu referire la nordnews.

Bălțenii spun că abia așteaptă reparația acestor străzi. „Starea acestor străzi este foarte rea. Aș dori să le repare, îmi pare bine, dar nu știu cînd o să fie finalizate”. „Drumul este într-o stare deplorabilă. Noi toți așteptăm să fie reparate”.

Pentru întreținerea și plombarea drumurilor, în prima jumătate a anului vor fi cheltuite peste 5 milioane de lei. Totodată, pe două străzi din municipiu vor fi reparate trotuarele.


„Vor fi efectuate lucrări de reparație a trotuarului pe strada Ivan Franko, începînd de la strada Decebal pînă la trecerea de cale ferată. Pentru aceste lucrări planificăm 2,5 milioane de lei. Reparația trotuarului pe strada Conev, de la strada Alexandru cel Bun pînă la Ivan Franko, suma totală fiind de 6,6 milioane de lei”, a precizat Alexandr Usatîi.

În municipiul Bălți sînt aproape 380 de străzi. Potrivit unor estimări de acum doi ani, pentru reparația capitală a tuturor străzilor și podurilor din oraș, este nevoie de 2,3 miliarde de lei.

0
1
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?