Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Denis Maţuev la Chişinău „a dirijat liniştea”

15 dec. 2016,, 14:15   Showbiz
5053 0

Денис Мацуев в Кишинёве «руководил тишиной»
Foto: kp.md

Pe 14 decembrie, la Chişinău, a avut loc concertul pianistului virtuos din Rusia Denis Maţuev.


Pianiştii de asemenea clasă vin rar în Moldova (putem să ne amintim evoluţia legendarului Nikolai Petrov în 2006, iar în anul trecut a starului Eduard Kunţ). Maţuev a venit în capitala Moldovei în cadrul turneului său european, între evoluţiile de la Dusseldorf (Germania) pe 12 decembrie şi Salzburg (Austria) pe 15 decembrie şi a făcut furori.

Pe scena în culori întunecate – doar un pian negru cu o pată albă. Maţuev a ieşit energic de după culise într-un frac negru, papion alb, s-a închinat şi s-a concentrat asupra evoluţiei. Înainte de ieşirea lui, spectatorii au fost anunţaţi că vor audia ciclul „Anotimpuri” ale lui Piotr Ceaikovskii din 12 piese caracteristice, în partea a doua – sonata „Furtuna” în „re minor” a lui Ludvig van Beethoven şi trei fragmente din baletul „Petruşka” al lui Igor Stravinski.

Aparent laconic, Denis Maţuev, prin evoluția sa, a creat atîta energie, emoţii şi magie! Eu nu am auzit vreodată atîta linişte profundă în sală, se părea că nimeni nici nu respiră. E liniştea despre care renumitul pianist le-a povestit jurnaliştilor la clubul de presă „Soţialinîi rezonans” («Социальный резонанс») în ajunul evoluţiei sale. El spunea că poate „dirija liniştea”.

„Eu mă întrebam deseori – ce se întîmplă cu oamenii cînd răsună muzică adevărată (clasică sau piese legendare rock, sau estrada noastră, care năştea melodia)? De ce unii plîng, alţii rîd, unii se încleaştă în fotoliu, iar alţii nu pot spune un cuvînt? Liniştea sălii pline cu trei-patru-cinci mii de locuri …. Poţi dirija liniştea (interviul complet va fi publicat în curînd).

E adevărat - o forţă inexiplicabilă te ţinteşte în fotoliu, în timp ce ochii se umezesc, iar în gît se ridică un nod. Însuşi Maţuev, cîntînd la pian, trăieşte intens clipa. Muzica poate fi citită pe chipul lui. Încheierea fiecărei piese muzicale a fost întîmpinată de spectatori cu ovaţii. Au fost multe flori, care acopereau treptat spaţiul de lîngă pian.

Nu se ştie de ce paza nu le permitea spectatorilor să se ridice pe scena pentru a-i înmîna buchetele pianistului, nici chiar la sfîrşitul concertului. El s-a închinat preţ de cîteva minute şi a părăsit scena la fel de repede cum a şi apărut pe ea. Fanilor li s-au interzis chiar şi autografele. Oamenii stăteau cu portretele lui Denis Maţuev, însă cei din pază le-au spus că nu vor fi autografe. În schimb, emoţiile şi satisfacţia obţinută în urma audierii acestei muzici şi acestei interpretări au compensat aceste detalii. Oamenii ieşeau cu feţele luminate, pentru că arta adevărată purifică.

NOTĂ: Denis Maţuev are 41 de ani, s-a născut la Irkutsk. Şi-a început cariera de muzician în 1998, după ce a cîştigat cel de-al XI-lea Concurs Internaţional „P. Ceaikovskii”. În 2006, a obţinut titlul de artist emerit al FR, în 2009 a devenit laureat al Premiului de Stat al FR. În 2015 i-a fost oferit premiul naţional muzical al Rusiei „pentru măiestrie interpretativă de excepţie”. În anul 2014, a devenit ambasadorul bunăvoinţei al UNESCO. Acestea constituie doar o parte din meritele renumitului pianist.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?