Transnistria stiri: 1383
Eurovision stiri: 506

În Moldova se vor majora accizele la bere și țigări

12 dec. 2016,, 17:27   Economie
3068 0
Foto: noi.md

Guvernul a aprobat astăzi mai multe amendate la politica bugetar-fiscală pentru 2017. Modificările au fost propuse de legislatori după ce politica bugetar-fiscală a fost aprobată în prima lectură.


Astfel, printre acestea se regăseşte reducerea cotei pe venit persoanei fizice de la darea în posesiune sau folosinţă a proprietăţii imobiliare către alte persoane fizice de la 10 la 7 la sută, anularea reţinerii prealabile în mărime de 7 la sută de la înstrăinarea valorilor mobiliare şi aplicarea cotei reduse a TVA de 8% se aplică pentru producerea şi livrarea a biocombustibilului solid.

Totodată, amendamentele aprobate prevăd extinderea facilităţilor fiscale pentru rezidenţii zonei economice libere la efectuarea unor investiţii în condiţiile de majorarea a numărului de angajaţi.

O altă propunere aprobată este majorarea accizelor la produsele de tutun, produse petroliere şi camioane în contextul anulării plăţilor pentru poluarea mediului pentru categoriile respective.

De asemenea, vor fi majorate accizele la berea fabricată din malţ până la 2,7 lei pentru un litru.

Un alt amendament prevede stabilirea cerinţelor referitoare la corespunderea candidatului pentru funcţia de director al Serviciului Fiscal de Stat, stabilirea duratei mandatului pentru o perioadă de cinci ani, fără posibilitatea de a fi prelungit. Totodată, dacă pe durata mandatului se schimbă conducerea ministerului Finanţelor, acesta poate fi întrerupt, dar nu mai devreme de jumătate de an.

Proiectul prevede şi excluderea obligaţiei de calculare a impozitului pe bunuri imobiliare şi taxelor locale de către gospodăriile ţărăneşti, fiind în atribuţia serviciilor de colectare a impozitelor din cadrul primăriilor.

Mai mult, cota impozitului pentru bunuri imobiliare cu destinaţie comercială a fost redusă de la 0,4 la 0,3 la sută.

Proiectul mai include şi modificarea sistemului de salarizare a funcţionarilor publici din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, Serviciului Vamal şi MAI.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?