X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Curtea Constituțională, sesizată în privința numirii lui Harunjen

12 dec. 2016,, 11:31   Politică
2081 0

Foto: noi.md

Deputații PLDM și reprezentanții PAS au depus astăzi la Curtea Constituțională o sesizare ce vizează verificarea constituționalității decretului președintelui privind numirea lui Eduard Harunjen în funcția de procuror general, comunică NOI.md.


Anunțul a fost făcut de deputatul liberal-democrat Grigore Cobzac, care a precizat că în sesizare s-au regăsit și argumentele celor 13 organizații neguvernamentale referitoare la lipsa de transparență la emiterea decretului.

Anterior, liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, a declarat că decizia de numire în funcție a lui Eduard Harunjen este anticetățenească, pentru că astfel se încalcă dreptul cetățenilor de a beneficia de o reală reformare a justiției.
„Și mai grav este faptul că Harunjen nici nu putea fi admis la concurs, pe motiv că a fost membru al Consiliului Superior al Procurorilor din postura sa de procuror general interimar, încălcîndu-se astfel condițiile de eligibilitate”, a declarat Sandu.

În opinia liderului PAS, cetățenii merită un procuror care să muncească în interesul lor și să oprească toate schemele frauduloase de îmbogățire a celor de la guvernare.

Precizăm că preşedintele în exerciţiu, Nicolae Timofti, a semnat decretul privind numirea lui Eduard Harunjen în funcţia de procuror general pe un termen de şapte ani. Candidatura lui a fost propusă anterior de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) după desfăşurarea concursului, la care au participat şase pretendenţi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?