Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3997

Datoria de stat va fi pusă sub control

7 dec. 2016,, 17:41   Economie
57261 2

Государственный долг будет под контролем
Foto: finbox.com.ua

La propunerea Ministerului Finanțelor, Guvernul a adoptat azi Programul „Managementul datoriei de stat pe termen mediu (2017-2019).


Se menționează că actualitatea Programului este determinată de situaţia politică şi economică din ţară şi de constrîngerile determinate de piaţa financiară locală, dar şi de ratingul valorilor mobiliare de stat, revizuit de Moody’s în 2016, astfel fiind atribuită categoria B3 cu perspectivă negativă.

Ministerul Finanțelor afirmă că pe termen mediu Republica Moldova va utiliza noi oportunităţi de finanţare, precum accesarea surselor de finanţare la costuri mai înalte. Acest proces ar putea fi însoţit de apariţia unor noi riscuri sau de acutizarea celor existente, fapt ce va fi luat în considerare în procesul de gestiune a datoriei de stat. Programul stabileşte obiectivul fundamental al procesului de management al datoriei de stat, obiectivele specifice, precum şi acţiunile ce vor fi întreprinse pentru realizarea obiectivelor.

Programul stabileşte și parametrii anuali de risc, ținînd cont de structura istorică şi curentă a portofoliului datoriei de stat. În funcţie de evoluţia acestora, structura portofoliului datoriei de stat urmează a fi ajustată cu ajutorul instrumentelor relevante.

Parametrii de risc pentru perioada 2017-2019 și anume valoarea lor la sfîrşit de an vor fi următorii: datoria de stat în decurs de un an (% din total) ≤ 25%, datoria de stat internă (% din total) ≥ 20%, datoria de stat într-o anumită valută străină (% din total) ≤ 50% și datoria de stat cu rata dobînzii variabilă (% din total) ≤ 40%.

Conform strategiei, deficitul bugetului de stat va fi acoperit în perioada anilor 2017-2019 în medie la nivelul de 80 la sută anual din surse externe. Împrumuturile de stat externe primite vor fi în proporție de aproximativ 87 la sută de la creditorii multilaterali. Finanțarea internă va avea o tendință neuniformă, înregistrînd o majorare constantă în perioada anilor 2018-2019. Astfel, se preconizează lansarea emisiunilor de obligațiuni de stat cu maturitatea de 5 ani, în funcție de cererea pe piață. Ca pondere în PIB, datoria de stat urmează să fie menținută sub nivelul de 45 la sută la sfîrșitul anului 2019.

Se prevede că structura pe creditori a intrărilor de surse de finanţare externă prognozate relevă cei mai importanţi creditori pentru perioada 2017-2019, după cum urmează: Grupul Băncii Mondiale – 25,0% , Banca Europeană de Investiţii – 19,7%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – 19,6%, Comisia Europeană – 10,3%, Fondul Monetar Internaţional – 7,5%, Guvernul Poloniei – 6,7%, Guvernul României – 6,1%, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei – 4,5% și Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă – 0,7%.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?