Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

10 din 15 președinți ai instanțelor de judecată reformate au fost aleși

29 noi. 2016,, 18:00   Societate
2570 0
Избраны 10 из 15 председателей реформированных судов
Foto: anticoruprie.md

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), la ședința de astăzi, 29 noiembrie, a aprobat 10 președinți ai instanței de judecată, care vor prelua funcțiile după punerea în aplicare a reformei sistemului judiciar.


În celelalte cinci judecători concursurile pentru posturile de președinte urmează încă să se desfășoare. Potrivit precizărilor făcute în cadrul conferinței de presă, președintele CSM, Victor Micu, lista candidaților care au obținut aprobarea Consiliului a fost trimisă spre examinare președintelui, comunică NOI.md.

Potrivit deciziei luate în cadrul ședinței CSM, au fost aprobate candidaturile a 10 de președinți de judecătorii, care își vor prelua funcțiile, începînd cu data de 1 ianuarie 2017, în ziua cînd vor intra în vigoare modificările din legislație, care prevăd reformarea sistemului judiciar. Astfel, președinte al Judecătoriei Bălți a fost ales Dumitru Gherasim, al Judecătoriei Drochia - Vitalie Zaporojan, al Judecătoriei raionului Cahul - Dumitru Fujenco, al Judecătoriei raionului Ungheni - Vasile Șchiopu, al Judecătoriei raionului Cimișlia - Gheorghe Burdujan, al Judecătoriei raionului Orhei - Veronica Cupcea, al Judecătoriei raionului Hîncești - Mihail Macar, al Judecătoriei raionului Strășeni - Sergiu Osoianu. Numele celui de-al 10-lea judecător ales nu apare în comunicatul de presă, emis de CSM.

După cum a precizat după ședința CSM președintele acestuia, Victor Micu, judecătorii aleși au cîștigat concursurile la funcțiile de președinți ai instanțelor de judecată, iar acum lista cu candidaturile lor i-a fost trimisă președintelui, care este în drept să le aprobe sau să le respingă. Potrivit spuselor lui, alegerea prin concurs a președintelui Judecătoriei Municipale Chișinău din prima încercare a eșuat, fiind planificată desfășurarea repetată a concursului. Concursuri repetate se vor desfășura în judecătoriile raioanelor Edineț și Anenii Noi, în alte două instanțe concursurile încă nu au avut loc. Totodată, în unele judecătorii au fost aleși vicepreședinții. Ocuparea posturilor de președinți ai judecătoriilor este prevăzută de reforma sistemului judiciar, care presupune reducerea numărului judecătoriilor de primă instanță de la 42 pînă la 15, de pe data de 1 ianuarie 2017.

Precizăm că proiectul de lege cu privire la modificarea sistemului judiciar va intra în vigoare la 1 ianuarie 2017. Se preconizează o reducere de aproape trei ori a numărului de instanțe de fond - de la 42 la 15. Modificările la legislația în vigoare au fost prezentate de către Ministerul Justiției în februarie. La 21 aprilie Parlamentul a adoptat în lectură finală cu voturile a 51 de deputați amendamentele ce țin de optimizarea instituțiilor judiciare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?