Noi detalii privind furtul miliardului în cel de-al treilea raport KROLL

Noi detalii privind furtul miliardului în cel de-al treilea raport KROLL
Foto: publika.md

Banca Națională a Moldovei (BNM) a primit al treilea raport despre progresul înregistrat de compania Kroll în investigarea fraudei de proporții din sectorul bancar al Republicii Moldova, relatează NOI.md.


În urma fraudei respective, trei bănci din Republica Moldova: Banca de Economii, Banca Socială și Unibank au ajuns în stare de insolvabilitate la sfîrșitul anului 2014. Investigația companiei Kroll a identificat săvîrșirea unor infracțiuni de delapidare în valoare de aproximativ 600 de milioane de dolari SUA. Urmărirea acestora pînă la destinația finală este în curs de desfășurare.

Investigația companiei Kroll este parte a investigației în desfășurare cu privire la tranzacțiile derulate pe parcursul anilor 2012-2014 de către cele trei bănci din Republica Moldova. Scopul final al acesteia este recuperarea la nivel mondial a fondurilor de la răufăcători, precum și identificarea tuturor părților care au participat și au beneficiat în mod deliberat de pe urma acestei fraude, inclusiv persoane fizice, companii și instituții financiare.

Compania Kroll a continuat depistarea veniturilor rezultate din creditele frauduloase acordate companiilor Grupului Șor, care, în perioada ianuarie 2012 – noiembrie 2014, au acționat în mod concertat pînă la insolvabilitatea celor trei bănci. Procesul de depistare a dezvăluit niveluri suplimentare de complexitate în schema folosită în scopul spălării veniturilor frauduloase. Aceasta implică sute de conturi bancare în numeroase jurisdicții (inclusiv Letonia și Estonia) și mii de tranzacții menite să împiedice depistarea pînă la urmă a fondurilor deturnate. Milioane de dolari SUA din veniturile frauduloase au fost transferați părților din întreaga lume, majoritatea fiind transferați pe conturi bancare din Rusia (200 mil. dolari SUA), Moldova (95 mil. dolari SUA), Estonia (58 mil. dolari SUA) și Cipru (41 mil. dolari SUA). Este posibil ca aceste transferuri, cel puțin în parte, să scoată la lumină mecanisme de spălare a banilor care necesită analize suplimentare.

Compania Kroll continuă să lucreze împreună cu autoritățile internaționale de supraveghere la elucidarea schemei de spălare a banilor și identificarea destinațiilor finale a fondurilor fraudate. Investigațiile suplimentare și analizele detaliate se află în derulare pentru a determina natura și amploarea implicării potențiale a altor bănci din Republica Moldova.

De asemenea, investigația a stabilit că o parte dintre fondurile fraudate au ajuns pe conturi ce par să aibă legătură cu persoane fizice din Republica Moldova. Analizele continuă pentru a clarifica destinația finală a veniturilor frauduloase și pentru a întocmi lista completă a beneficiarilor. Acestea trebuie să rămînă confidențiale pentru a evita impactul negativ asupra strategiilor de recuperare a fondurilor.

Următoarea etapă a investigației va include inițierea acțiunilor legale pentru a obține informații din mai multe jurisdicții în sprijinul depistării fondurilor cu scopul de a întreprinde în prima jumătate a anului 2017 acțiuni de recuperare împotriva persoanelor fizice identificate și organizațiilor care au beneficiat de pe urma fraudei sau au facilitat-o.

Pe parcursul următoarelor luni, compania Kroll va continua în mod regulat să furnizeze informații actualizate Băncii Naționale a Moldovei. Este important de păstrat confidențialitatea următoarei etape de investigație pentru a maximiza șansele de recuperare.


Ați găsit eroarea în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Comentarii Adăugați un comentariu8 comentari

Арджуна 29 noi. 2016,, 06:28

Для окончательного результата расследования потребуется еще 3 года, итого на все расследование будет потрачено 5 лет. Компания состоит из 10 человек. Зарплата одного минимум 100 тысяч долларов в год и того на одного за 5 лет будет потрачено пол миллиона доларов, на 10 будет потрачено минимум 5 млн. доларов. Это только самые скромные подсчеты, но есть данные с потолка, что уже потрачено на расследование более 10 млн доларов. Так возникает вопрос: - а стоит ли овчинка выделки? И будет ли овчинка, или обрывки испорченной шкурки.

Ион 27 noi. 2016,, 21:53

Что тут не понятного ? Зачем Кролл ? Арестовать парочку из нынешней власти, ведь участвовали в воровстве, раскрутить, показать тюрьму и они всё выложат относительно ворованного млрд. Пример Шора, и он много ещё выдаст органам. Результат Филат, Платон

tuzea131313 27 noi. 2016,, 11:52

pnhru ...Kroll столько миллионов евро уже высосал из бюджета Молдовы за свою ,,работу,, и выдает по чайной ложке информации,вернее нам выдают,то что известно и так. В Вашингтоне все известно до мелочей и без Kroll ,пока им так выгодно и откроют тоже тогда когда им будет выгодно.Пока народ Молдовы не интересуется сам куда ушли и уходят бюджет их страны ,как травят их детей и всех остальных и готовы предать,продать свою страну кому угодно и за что угодно,вас будут использовать как бумажную салфетку.

pnhrusniku 26 noi. 2016,, 22:47
Deleted
pnhru 26 noi. 2016,, 07:44

moldovenii trebue sa tina minte un lucru, odata si pentru totdeauna:
cit timp vor tine relatii cu rusii, vor fi furati si amagiti.
oare cineva avea indoiala ca furtul miliardului putea avea loc fara ei?

русский 26 noi. 2016,, 00:21

в россии свои деньги даже местные воры не держат...у вас везде россия виновата...кросс-американская фирма....и кибератаки русские и трампа русские выбоали.хто бы сомневался что в отчете деньги в россию ушли

РМ 25 noi. 2016,, 16:56

3 млрд. - приличная сумма..и вряд ли только обозначенные миллионы оказались на оффшорных счетах, но КРОЛЛ интересовали еще и российских 20 млрд, которые были проведены через молдавские банки - "вешать" всю вину на молдавских судей и банкиров не совсем справедливо - не проще ли было обратится к владельцам и "печатникам" долларовых купюр, чтобы они занялись "откапыванием" этих "кладов" и получили свои заслуженные награды от потерпевших сторон, - чтобы очень узкий круг лиц не подставлял в Молдове своих "активных парт.членов" и не пользовался больше услугами "патриотически настроеных офицеров" в качестве пиар-компаньонов, чтобы не нагнетать в Молдове и так непростую обстановку ...- в Молдове и без того прилично проблем и подставлять целую страну, чтобы удовлетворить амбиции якунинской ОПГ, - это уже сверх наглости со стороны и "нашистов", в том числе, как и досрочно объявлять о покушениях на своих самых "чистых кандидатов"! - если честно, - забембали уже эти "оппозиционеры" всех окрасок - есть нейтральные суды - вот пусть туда и обращаются со своими претензиями и не прикрываются своими парт.билетами!

MunVio 25 noi. 2016,, 16:42

Может для начала предоставите отсканированные отчеты компании Kroll c печатями роспиясми ? Писать статьи можно легко, вы предоставьте факты, подтверждения слов написанных в статье

Mai multe

Adăugaţi Comentarii

captcha

Întrebarea zilei Toate

load