X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

UPDATE Stare de alertă în Turcia: Bilanţul morţilor de la Ankara

16 iul. 2016,, 07:24   Externe
3639 0

Foto: realitatea.net

UPDATE 07:30 Bilanţul morţilor de la Ankara, în urma tentativei de lovitură de stat, a crescut la 60, a anunţat Parchetul, citat de Russia Today, potrivit Realitatea.net.

UPDATE ORA 02.13 Turcia: 17 polițiști au fost uciși la Ankara (Anadolu)


Un număr de 17 polițiști au fost uciși la Ankara vineri noapte, informează agenția Anadolu preluată de AFP și Reuters, în contextul în care situația este foarte confuză în Turcia după ce o facțiune a armatei a anunțat că a preluat puterea.

De asemenea, cel puţin şase persoane au fost ucise, iar alte 150 au fost rănite în ciocnirile de la Istanbul, dintre militari pucişti, pe de o parte, şi poliţie şi civili, pe de alta.

UPDATE ORA 02.03 Turcia: Soldații trag asupra mulțimii, s-au înregistrat răniți (AFP)

Soldații trag asupra mulțimii la Istanbul, înregistrându-se răniți, relatează AFP, în contextul în care situația este foarte confuză în Turcia după ce o facțiune a armatei a anunțat că a preluat puterea.

UPDATE ORA 01.55 Turcia: Vicepremierul Numan Kurtulmus afirmă că AKP încă deține puterea guvernamentală

UPDATE 01:45 Potrivit ultimelor informații de la Ankara, mai multe tancuri au tras focuri în direcția clădirii Parlamentului turc.

Pe Aeroportul Ataturk de asemenea s-au auzit împușcături.

Mai multe focuri de armă s-au auzit, vineri seara, la Ankara, relatează agenţia Reuters. Mai multe avioane militare şi elicoptere militare survolează zona. În Istanbul, ambele poduri de peste Bosfor au fost închise de forţele de ordine, iar pe ele, potrivit martorilor citaţi de presa internaţională, rulează mai multe tancuri.

Totul s-ar petrece în apropierea cartierului general al armatei. În prezent, nu se poate spune cu exactitate dacă cele două incidente au legătură sau nu. Cert este că poliţiştii au fost chemaţi pe teren, după cum relatează posturile de ştiri internaţionale.


Premierul turc Binali Yildirim a declarat că o grupare armată a încercat "o lovitură de stat".

"Vorbim de o încercare de lovitură de stat", a declarat Binali Yildirim.

Autorităţile ar fi blocat accesul la Twitter şi Facebook, în Ankara şi în Istanbul. Reţelele de socializare rămân, însă, deschise, în celelalte regiuni.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?