Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Deputat PLDM, deranjat că Ghimpu fumează în holul Parlamentului

25 mar. 2016,, 15:15   Societate
2810 2
Deputat PLDM, deranjat că Ghimpu fumează în holurile Parlamentului
Foto: tribuna.md

Liberal-democratul Grigore Cobzac a răbufnit astăzi, la ședința plenară, fiind nemulțumit de faptul că liderul PL, Mihai Ghimpu, fumează în interiorul clădirii Parlamentului.


Remarca a fost făcută de deputat în timpul dezbaterilor pe marginea inițiativei liberalilor privind instituirea unor sancțiuni pentru aruncarea la întîmplare a mucurilor de țigară, relatează NOI.md.

„Mihai Ghimpu fumează peste tot în clădirea Parlamentului – în biroul său, în hol, pe coridor – și creează astfel un mare disconfort pentru ceilalți. Vreau să știu cît de sincer este Mihai Ghimpu cînd subsemnează astfel de inițiative legislative”, a întrebat deputatul Grigore Cobzac.

Mihai Ghimpu s-a abținut să facă vreun comentariu la acest subiect. În schimb, liderul PCRM, Vladimir Voronin, a precizat că legea este lege pentru toți și trebuie respectată în egală măsură.

„Noi avem legea despre aceea că nu avem voie să fumăm în spații închise. De aceea e foarte corectă această întrebare și nu doar față de Ghimpu, dar față de toți fumătorii”, a menționat Voronin.

Precizăm că un grup de deputați liberali a întocmit un proiect de lege care instituie sancțiuni pentru aruncarea la întîmplare a gunoaielor de către conducătorii auto. Documentul prevede că aruncarea obiectelor, substanțelor, deșeurilor și a mucurilor de țigară din vehicule de către șoferi sau pasagerii vehiculelor se sancționează cu o amendă de la 40 la 50 de unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității, de la 40 la 60 de ore.

Documentul a fost votat în prima lectură.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?