Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Scrisoare deschisă (DOC)

25 mar. 2016,, 13:10   Societate
1440 1

Scrisoare deschisă
Foto: noi.md

Stimaţi membri ai Consiliului Municipal Chişinău!


Am decis să vă adresăm această scrisoare ca urmare a intenţiei Primarului general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă de a demonta panourile de publicitate de pe unele străzi, începând cu data de 1 iunie.

Iniţial, am crezut că Primarul vine cu nobila intenţie de a face ordine în acest domeniu, de a curăţa oraşul, de a schimba faţa capitalei etc. Apropo, noi împărtăşim această preocupare şi am fi fost gata să lucrăm, împreună cu Primăria, în această direcţie, dacă, între timp, nu apăreau detalii, care ne-au făcut să privim altfel problema dată.

În primul rând, ne-a îngrijorat că dispoziţia respectivă a fost dată fără a se face careva studii prealabile a situaţiei la zi şi a eventualelor consecinţe. Or, noi am avertizat din start Primăria că, în prezent, în municipiul Chişinău, activează mai mult de 150 agenți economici care profesează tiparul și afisajul de publicitate stradală. În acest domeniu activează peste 2 000 persoane. Vânzările în domeniul panotajului publicitar stradal constituie anual circa 100 mil. lei; în bugetul municipal pentru 2016 sunt prevăzute venituri de pe urma achitării taxei pentru dispozitivele publicitare în valoare 26 421 300 lei; agenţii economici din acest domeniu plătesc la bugetul de stat, sub formă de TVA, circa 16 milioane de lei, iar alte 7 milioane de lei se achită sub formă de impozit pe venit; salariul lunar mediu al angajaţilor din această industrie este de 4 500 lei, iar aceasta generează alte impozite în valoare totală de circa 4,7 mil. lei; firmele ce produc banere sau se ocupă de tipar, imprimare au vânzări anuale de circa 12 mil. lei, iar aceasta înseamnă TVA şi impozit pe venit la bugetul de stat în valoare de circa 5 mil. lei; valoarea totală a taxelor şi impozitelor achitate de agenţiile de publicitate stradală în fiecare an se ridică la circa 57-58 mil. lei; suma estimativă a investiţiilor agenţiilor de publicitate stradală este de circa 12 mil. euro, ceea ce este echivalentul a circa 240 milioane de lei. Toate aceste cifre, în opinia noastră, numaidecât trebuiau luate în calcul de Primărie.

În al doilea rând, ne-a îngrijorat că Primarul nu a reacţionat deloc la scrisorile noastre deschise, prin care-i propuneam să identificăm în comun soluţii pentru această problemă, nu înainte însă de a analiza în detalii situaţia din domeniu, de a evalua consecinţele posibile de pe urma realizării intenţiei sale.

În al treilea rând, ne-a îngrijorat că, după o analiză mai detaliată a problemei, am depistat că indicaţia Primarului afecta, în special, câteva firme, care activează de decenii pe piaţa publicităţii şi, practic, deloc unele firme care au apărut în ultimii ani şi care, era evident, că beneficiau de un tratament mult mai bun din partea Primăriei.

În al patrulea rând, ni s-a părut straniu că dispoziţia Primarului a fost una verbală, dar a fost luată ca şi una formulată legal de către responsabilii de la Primărie. Tot în formă neoficială (verbal sau prin sms) au început să vină solicitările de demontare a panourilor şi nu de la 1 iunie, ci chiar din aceste zile. Toate acestea ne-au dus la gândul că nu se doreşte să se lase urme, nu se doreşte să se ofere careva dovezi ce ar putea fi ulterior folosite ca probe în eventuale procese de judecată.

Însă, toate aceste stranietăţi au devenit clare pentru noi, când am citit o investigaţie apărută în „Ziarul Naţional” şi care scoate în evidenţă adevăratele interese ale Primarului Chirtoacă. E vorba de favorizarea unor firme apropiate, într-un fel sau altul, actualului Primar. Urmele depistate de jurnalişti duc la partenerii de afaceri ai liderului PL, moşul lui Dorin Chirtoacă, Mihai Ghimpu, la consilierul municipal liberal, Mihai Ceban, la activistul liberal, Mihai Buruiană, iar la un moment dat în investigaţie apar şi „urme” ale fratelui Primarului capitalei, Lucian Chirtoacă. Tot în investigaţie este sugerată şi schema prin care o anumită firmă ar putea prelua ulterior toate locurile ce vor fi eliberate de companiile vizate de dispoziţia Primarului capitalei.

În situaţia creată, noi înţelegem că se pune la cale un atac raider asupra pieţei publicităţii stradale din Chişinău, care are drept scop eliminarea companiilor ce activează de decenii pe această piaţă, au creat locuri de muncă, achită impozite etc. Iar beneficiar ai acestui atac raider sunt persoane apropiate Primarului Dorin Chirtoacă. De asemenea, devine clar de ce până acum Primarul nu a dorit să discute cu noi, nu a dorit să identificăm soluţii în comun pentru problema pe care a semnalat-o, nu a dorit să facă evaluările menţionate de noi mai sus.

Ca urmare, am solicitat Procuraturii Generale, Centrului Naţional Anticorupţie, Consiliului Concurenţei, altor organe abilitate ale statului să se autosesizeze şi să efectueze investigaţiile de rigoare prin prisma atribuţiilor legale pe care le au. Sunt suspiciuni mari, dar şi dovezi (cele aduse în investigaţia menţionată) că avem de a face cu un potenţial caz de corupţie şi protecţionism de proporţii, iar aceasta nu trebuie să fie trecut cu vederea de instituţiile abilitate ale statului.

Reeșind din cele expuse, prin această scrisoare, solicităm:

1. Să fie inclusă pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Municipal Chişinău examinarea acestei problemei, în limita competenţelor stabilite de legislație;

2. Să fie stabilit Moratoriu cu privire la interzicerea demontării panourilor publicitare din mun. Chișinău până la aprobarea unui nou Regulament privind autorizarea și amplasarea dispozitivelor de publicitate în mun. Chișinău;

3. Elaborarea și aprobarea unui nou Regulament privind autorizarea și amplasarea dispozitivelor de publicitate în mun. Chișinău, (Asociația cade de acord să participe la ședințele comisiei de profil în vederea elaborarii regulamentului cît și ofererirea consultațiilor membrilor ei).

Cu deosebită considerație,

Asociaţia Agenţiilor de Publicitate din Moldova

23.03.2016

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?