Nicolae Preatăcutul

Foto: ukrinform.ua

Xenia Florea

Astăzi, expiră mandatul prezidențial al lui Nicolae Timofti. Pe 23 martie 2012, cu mîna pe Constituție, ex-președintele Consiliului Superior al Magistraturii, în vîrstă de 63 de ani, a dat jurămîntul de credință faţă de ţară şi popor.

Timp de trei ani și jumătate, președintele Timofti a fost aproape ideal pentru diferite configurații ale alianței de guvernămînt: Moldova nu a mai avut un șef de stat atît de discret. Chiar circula o glumă că în calitate de președinte lucrează nu el, ci secretarul lui de presă, Vlad Țurcanu. Iar actualul șef de stat doar împarte distincții și primește salariul.

Ce-i drept, spre sfîrșitul carierei sale prezidențiale, Nicolae Timofti a fost la un pas de a deveni erou național, principalul luptător cu mafia și persoana care, potrivit candidatului eșuat la funcția de premier Ion Sturza, era gata „să moară, dar nu va permite hoților să acapareze țara”: cînd a refuzat categoric să-l desemneze pe Vladimir Plahotniuc la funcția de premier, preferîndu-l demonstrativ pe secretatul general al administrației sale, Ion Păduraru.

Însă atunci a venit indicație de la asistentul secretarului general al SUA pentru Europa și Eurasia Victoria Nuland să fie prieten cu Plahotniuc și democrații, iar Nicolae Timofti s-a dezumflat repede, demonstrîndu-și încă o dată lipsa de autonomie și dependența totală de curatorii occidentali.

„Trimisul cerului”

917 zile – atîta a existat Moldova fără președinte, după demisia lui Vladimir Voronin. Pe parcursul a circa trei ani, Parlamentul a încercat de șase ori să aleagă noul șef al statului. Pe 16 martie 2012, a fost cea de-a șaptea tentativă.

Singurul candidat la Președinție – președintele Consiliului Superior al Magistraturii Nicolae Timofti era inaccesibil și foarte bine păzit. Chiar în cadrul conferinței de presă privind prezentarea lui în calitate de pretendent la postul de președinte, presei nu i s-a permis să-i adreseze întrebări personale lui Timofti.

Liderii coaliției de guvernămînt doar au considerat de cuviință să comunice asemenea informații, cu siguranță, importante: „Domnul Timofti este un candidat pe care, probabil, ni l-a trimis Dumnezeu, deoarece noi am luptat doi ani și jumătate” (M. Ghimpu). Și pe „12 aprilie se împlinesc 36 de ani de carieră profesională a lui și el deține toate calitățile pentru a deveni președinte” (V. Filat). Însuși candidatul la funcția de președinte a căzut de acord cu rolul său mesianic. „Eu nici nu știu ce să spun. Să spun că de la Dumnezeu… Eu cred în Dumnezeu. Dar să spun că eu sunt Salvatorul… Deși, poate într-adevăr, de la Dumnezeu vine acest mesaj la domnul Ghimpu, dacă el a spus așa …”.

Și pînă, și după alegerile prezidențiale, alianța a evitat un timp îndelungat să răspundă la întrebarea cui îi aparține ideea de a-l înainta la funcția de șef al statului pe președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Nicolae Timofti.

„Candidatul a apărut ca din cer. El nici nu a visat vreodată să ocupe această funcție. Într-o măsură oarecare, el a răspuns la o invitație pe care niciodată nu a așteptat-o”, a declarat evaziv, în emisie directă, președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov. Însă ulterior, s-a stabilit că propunerea totuși vine de la Mihai Ghimpu, care îl cunoștea pe Timofti încă din anii 1970 și cu care a lucrat împreună în sistemul judecătoriilor raionale din Chișinău.

„E adevărat. Candidatura lui Nicolae Timofti a fost propusă de mine. El este proeuropean, patriot, știe ce s-a întîmplat cu poporul nostru. Îmi place că el nu dorește să-și etaleze puterea și măreția doar pentru faptul că este președintele Moldovei. Este o persoană potrivită la locul potrivit”, a confirmat Ghimpu în decembrie 2012.

Însă nu a trecut nici jumătate de an, că liderul PL și-a schimbat cardinal opinia.

„Nicolae Timofti s-a culcat sub Filat! Nu e candidatura mea, eu l-am inclus în lista în care figurau și alte candidaturi, iar de acolo l-a scos Filat. Filat a ieșit la veceu, l-a sunat pe Ion Păduraru (șeful aparatului președintelui – n.red.), s-a consultat și acela a spus că Timofti e sub dînsul, trebuie să-l luăm”, a mărturisit în primăvara anului 2013, în toiul crizei politice și „războiului celor doi Vlazi”, președintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu.

Și în spiritul lui Gogol „Eu te-am făcut, eu te omor!”, a cerut ca Nicolae Timofti să demisioneze din postul de președinte, pentru că pe timpurile sovietice, fiind judecător, trimitea disidenții la tratament forțat.

Precum a spus atunci supărat Ghimpu, el este gata să voteze pentru demisia lui Timofti chiar cu Partidul Comuniștilor. Însă ulterior (se pare cînd în criza politică din Moldova s-au implicat partenerii occidentali), Ghimpu s-a răzgîndit, declarînd că țara cuprinsă de haos nu ar trebui să rămînă și fără președinte.

Totuși, în 2014, la unul dintre posturile de televiziune, Mihai Ghimpu a reiterat că înaintarea lui Nicolae Timofti la funcția de președinte a fost o greșeală și s-a transformat într-un eșec.

„Noi am venit cu lista în care era inclus și Nicolae Timofti. Eu m-am gîndit că el are experiență de judecător, a ocupat funcția de președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, că țara noastră va crește în ochii europenilor. Știți ce înseamnă pentru europeni această funcție? Eu aș fi dorit ca europenii să vadă ce candidați avem. Credeam că țara va avea de cîștigat, însă totul s-a transformat în eșec, la fel ca și cu toți ceilalți. Așa sînt moldovenii”, a declarat Ghimpu.

Lumile paralele ale lui Nicolae Timofti

„Nicolae Timofti a fost ales absolut dezinteresat, nu a existat nici un tîrg, chiar am ajuns întîmplător la acest nume”, afirma în 2012 Dumitru Diacov.

A existat oare vreun tîrg și cît a costat acordul lui Timofti de a se muta din fotoliul de președinte al CSM în fotoliul de președinte al țării – nu se știe. Însă oficial, fostul judecător Timofti a primit o compensație frumușică pentru că și-a schimbat locul de muncă. Guvernul i-a alocat din Fondul de rezervă 400,4 mii de lei ($60 de mii) în calitate de indemnizație unică pentru eliberarea lui din postul de președinte al Consiliului Superior al Magistraturii.

Aproape întregul său mandat prezidențial, Nicolae Timofti s-a aflat în anonimat. El rar apărea în public, rar discuta cu presa, practic, nu efectua vizite în teritorii, iar cînd apărea în emise directă sau la unele evenimente, își citea discursurile de pe foaie.

În cele din urmă, nu a rezistat nici chiar primul președinte al țării: în unul dintre interviurile sale, Mircea Snegur i-a dat de înțeles delicat lui Nicolae Timofti că funcția de președinte presupune aflarea în public.

Despre faptul că „printre cetățeni există o cerere la vizitele șefului statului” au indicat în repetate rînduri și analiștii politici prooccidentali. Însă, în locul unei comunicări vii cu poporul, Nicolae Timofti și-a creat conturi pe rețelele sociale – pe Facebook, Twitter și Youtube, pe care, desigur, nu le administra el.

Deși, conform legislației în vigoare, președintele RM poartă negocieri, participă la negocieri, încheie acorduri internaționale, președintele Timofti nu ieșea practic nicăieri. Lui nu i se încredința nici purtarea negocierilor cu președintele nerecunoscutei RMN: la întrevederile cu Evgheni Șevciuk pleca exclusiv premierul.

Chiar și în situațiile de criză, cînd era nevoie de cuvîntul garantului Constituției, Nicolae Timofti păstra tăcerea.

A tăcut și în primăvara anului 2012, cînd Parlamentul examina și adopta controversata lege privind egalitatea șanselor, țara era zguduită, Mitropolia Moldovei cerea anularea documentului inacceptabil pentru principiile morale ale societății și amenința cu proteste. Deși, logic, președintele „tuturor cetățenilor” (așa s-a declarat însuși Timofti în cadrul investirii sale în funcție) trebuia să vină cu un mesaj către societate pentru a dezamorsa situația.

În vara anului 2013, cînd societatea civilă a fost bulversată de o serie de incidente din Armata Națională și cerea demisia ministrului Apărării, Vitalie Marinuța, Nicolae Timofti a declarat că nu consideră decesul a opt soldați motiv pentru demisia ministrului apărării. („asta nu e situația cînd un ministru trebuie să demisioneze”). Și a condamnat intențiile „iresponsabile” ale autorităților locale de a împiedica înrolarea în armată.

Iar cînd în luna mai 2015 jurnaliștii i-au solicitat să comenteze furturile din sectorul bancar (cu atît mai mult cu cît în cadrul audierilor parlamentare privind dosarul BEM, vicedirectorul SIS Vadim Vrabie a declarat că președintele a fost prima persoană care a fost informată în 2013 despre furtul de la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank), Nicolae Timoti a fugit de presă, declarînd din mers: „Eu am problemele mele, eu acum mă gîndesc la altceva”.

În schimb, fostul judecător Timofti nu uita de „obligațiile de breaslă”: în august 2012, el a declarat că salariile judecătorilor urmează a fi majorate de la 1000 pînă la 2000 de euro, pentru ca ei să nu caute „alte surse de existență”.

O altă pasiune a actualului președinte a devenit împărțirea distincțiilor. La intrarea în funcție, Nicolae Timofti a promis că va oferi ordine și medalii doar pentru merite și nu dorește să intre în competiție cu nimeni. Totuși, el a stabilit un șir de recorduri.

Astfel, în decembrie 2012, președintele a semnat decretul privind decorarea cu distincția supremă în stat – Ordinul Republicii, a 27 de deputați ai Parlamentului de prima legislatură, care au semnat Declarația de independență. Acesta a fost primul caz cînd, printr-un decret, au fost conferite atîtea Ordine ale Republicii.

În aceeași zi, Nicolae Timofti a semnat decretul privind conferirea a 85 de titluri și distincții. Astfel, doar într-o zi, președintele a acordat în total 312 distincții de stat.

În iulie 2014, Nicolae Timofti a semnat un alt decret cu caracter similar – privind acordarea ordinelor și medaliilor unui șir de deputați, miniștri, miniștri adjuncți și directori ai întreprinderilor de stat pentru semnarea Acordului de asociere cu UE și de liberalizare a regimului de vize cu Uniunea Europeană. Cu Ordinul Republicii atunci au fost decorați Vladimir Plahotniuc, Marian Lupu, Igor Corman, Iurie Leancă, Natalia Gherman, Ana Guțu, Valeriu Streleț și Ion Păduraru.

„Să oferi distincții de stat… la pachet pentru lideri politici și funcționari publici pentru semnarea Acordului de Asociere cu UE?! Nimeni nu contestă aportul lor la semnarea acestui acord foarte important. Au contribuit cu toții, deși în diferită măsură. Dar…

Oare nouă astăzi ne arde de festivism în condițiile în care:
- Guvernul nu are nici cel mai mic suport parlamentar pentru implementarea Acordului de asociere;
- ne confruntăm cu o blocadă economică din Est fără precedent;
- la un pas de noi se desfășoară un război în toată legea, care riscă să se extindă și asupra noastră.

Semnarea Acordului nu înseamnă nici măcar 10 la suta din necesarul de implementare a lui. Am impresia că trăim în lumi paralele. Cineva cîntă, cineva dansează, altcineva aplaudă, iar alții se uită stupefiați la ce se întîmplă…”, a scris atunci pe o rețea de socializare ex-premierul Ion Sturza.

“Demontatorul” statului

Nicolae Timofti a devenit primul președinte al Republicii Moldova care a declarat deschis despre viziunile sale proromânești.

După alegerile prezidențiale din 2012, liderul socialiștilor, Igor Dodon, a publicat conținutul așa-zisului test de statalitate, pe care l-a elaborat pentru viitorul președinte înainte de alegerile din 16 martie. Ținînd cont de informația publicată, atunci, Nicolae Timofti și-a asumat public obligația de a respecta următoarele condiții și norme constituționale:

1. Apărarea statalității, integrității teritoriale, independenței și suveranității statului moldovenesc.

2. Păstrarea neutralității și neaderarea Republicii Moldova la blocuri politico-militare, precum și inacceptarea amplasării unităților militare și obiectelor militare ale altor state pe teritoriul RM.

3. Respectarea strictă a tuturor prevederilor și normelor Constituției în vigoare.

4. Menținerea statutului Republicii Moldova ca membru al Comunității Statelor independente, indiferent de vectorul politic al țării și procesele de integrare europeană ce au loc.

5. Menținerea echilibrului în relațiile politice externe cu Occidentul și Estul.

6. Menținerea și respectarea statutului oficial al limbii moldovenești ca limbă de stat a Republicii Moldova.

7. Asigurarea unei concilieri civice în țară prin intermediul consolidării poporului moldovenesc și al respectării drepturilor minorităților naționale.

8. Susținerea în spiritul religiei creștine a tradițiilor naționale și valorilor morale, în condițiile păstrării statutului Republicii Moldova ca stat laic.

9. Respectarea în calitate de șef al statului a neutralității politice, neaderarea la vreun partid politic și neparticiparea pe liste electorale, promovarea principiilor pluralismului politic și poziționarea sa în calitate de arbitru în relațiile cu principalele ramuri ale puterii (legislative, executive și judecătorești) și alte forțe politice din Republica Moldova

10. Deținătorul unei singure cetățenii – cea a Republicii Moldova.

Însă aproape toate aceste obligații Nicolae Timofti ulterior le-a încălcat.

Astfel, deja în martie 2012, într-un interviu pentru publicația Adevărul, noul președinte și-a exprimat încrederea că limba oficială a RM, mai devreme sau mai tîrziu, va deveni limba română.

„Sînt convins că politicienii își dau seama că Legea Fundamentală trebuie să conțină prevederi ce corespund adevărului. Doar așa aceasta va fi funcțională, iar în țară va fi ordine”, a spus șeful statului.

În luna mai 2012, cînd Nicolae Timofti a efectuat prima sa vizită oficială la București, în cadrul discuției cu Traian Băsescu, părțile au ajuns la concluzia că națiunea moldovenească nu există.

„Noi am discutat și am convenit că România și Republica Moldova sînt două state independente și suverane, dar în care locuiesc preponderent români. Ne unește limba, tradițiile, bucuriile și necazurile, prin care au trecut românii pe parcursul ultimului secol”, a declarat Traian Băsescu. Astfel, a accentuat el, „a fost pus punctul în confuzia privind minoritatea moldovenească”.

În 2013, Nicolae Timofti, împreună cu alianța de guvernămînt, juca activ rolul de anticomunist și rusofob. Într-un interviu acordat publicației austriece „Die Presse”, el a declarat că nu vede diferență între naziști și armata sovietică.

La începutul anului 2014, președintele Timofti a anunțat cursul spre integrare europeană drept singura cale de dezvoltare corectă a Republicii Moldova și a început să lupte cu „disidenții”.

În cadrul ședinței anuale a Serviciului de Informații și Securitate din februarie 2014, Nicolae Timofti a cerut SIS-ului să lupte cu inamicii integrării europene. Iar peste patru zile, la deschiderea sesiunii de primăvară-vară a Parlamentului, i-a numit sabotori pe cei care pun la îndoială direcția integrării europene, cerînd pedepsirea organizatorilor referendumului din Găgăuzia, a condamnat trecutul sovietic (apropo, care l-a făcut judecător de rang înalt), care „frîna dezvoltarea”, și a chemat moldovenii să facă o alegere liberă în favoarea Uniunii Europene, unde îi așteaptă „bunăstarea și securitatea”.

Tot atunci, președintele a început să vorbească despre ieșirea Moldovei din CSI. El a spus că aflarea în componența Comunității nu oferă republicii nici un avantaj și cînd RM va fi acceptată în Uniunea Europeană, atunci va putea adopta această decizie.

Iar în primăvara anului 2015, într-un interviu exclusiv pentru agenția de presă „Ukrinform”, Nicolae Timofti a declarat că prevederea Constituției privind neutralitatea RM trebuie revizuită, iar apropierea de NATO este singura cale de întărire a securității pentru Moldova.

Într-un cuvînt, timp de patru ani, Nicolae Timofti nu a reușit să devină președinte „pentru toți”, așa cum a promis în discursul său de la inaugurare. Adică un garant politic, neutru și independent al Constituției, liber în adoptarea deciziilor vitale pentru țară.

Electoratul îi răspundea președintelui „invizibil” la fel. Nicolae Timofti era constant liderul antiratingurilor în diverse sondaje de opinie. Spre exemplu, la finele anului trecut, președintele Timofti, împreună cu Vladimir Plahotniuc (85% au spus că au o atitudine nefavorabilă, 3% - favorabilă) și Vladimir Filat (83% la 6%) conducea antiratingul politicienilor moldoveni, după versiunea Institutului Republican Internațional (IRI) din SUA. 81% dintre respondenți au declarat că au o atitudine negativă față de Nicolae Timofti și doar 6% - pozitivă.

Prin ce va rămîne cunoscut cel de-al patrulea președinte al Republicii Moldova, care își va continua atribuțiile sale pînă la inaugurarea noului președinte? Desigur, nu ca un lider al țării și ca o autoritate recunoscută.

Mai degrabă ca o persoană care, în fața camerelor de luat vederi, fără a deține nici putere reală, nici pondere independentă, a intrat, practic, într-un conflict cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, la Summitul CSI de la Minsk; a uitat cuvintele imnului de stat la propria investire; citea de pe foaie discursurile pregătite și îi decora pe funcționari nu pentru merite, ci „pentru integrarea europeană”; de cîteva ori, la evenimentele oficiale, a uitat să onoreze drapelul RM, iar la finele carierei sale prezidențiale a devenit victima unei farse, organizate de doi prankeri ruși.